Proiect de OUG pentru schimbarea legilor justiției: puteri sporite pentru secția de anchetă

Ministerul Justiției pregătește o Ordonanță de Urgență pentru legile justiției care prevede o serie de modificări semnificative în procedura de numire a procurorilor de rang înalt.

Atribuțiile șefului secției de anchetă asupra magistraților se schimbă și ele.

Una dintre prevederi arată că șeful secției poate dispune asupra tuturor soluțiilor cu magistrați.

Documentul prevede modificări privind concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, dar și la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară sau 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Proiectul de ordonanță a fost consultat de cotidianul Adevărul.

Potrivit acestuia, șefii marilor parchete nu vor mai avea nevoie de avizul secției de procurori a Consiliului Magistraturii, ci de cel al plenului CSM – procedura nu se aplică, însă, în cadrul judecătorilor.

„Alineatul (1) al art. 54 se modifică: (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii aecstuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor parchete, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii în funcţie sau dintre judecătorii care au îndeplinit funcţia de procuror, pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată”.

Totodată, proiectul lui Tudorel Toader mai arată că Șeful Secției de anchetare a magistraților poate dispune în cazul soluțiilor cauzelor.

„La articolul 88, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: „(6) Ori de câte ori Codul de Procedură Penală sau alte legi speciale fac trimitere la „procurorul ierarhic superior” în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor în justiţie, prin aceasta se înţelege procurorul şef al secţiei, inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia.”

Potrivit cotidianului Adevărul, această prevedere scoate, de fapt, secţia pentru investigarea magistraţilor de sub autoritatea procurorului general al României, care acum are dreptul de a infirma actele pe care le consideră nelegale sau netemeinice.
O altă modificare vizează delegările în funcțiile de conducere ale parchetelor.

La articolul 57, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „Procurorii nu pot fi delegaţi în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Preşedintele României”.

În prezent, Călin Nistor, adjunctul DNA, este delegat în funcția de șef al Direcției, deoarece Președintele Klaus Iohannis a refuzat numirea Adinei Florea pe această funcție. În prezent, Adina Florea este angajată la secția de anchetare a magistraților.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS