Confidenţialitate

Producătorul român Monoir, cel mai difuzat in Bulgaria

Românul Cristian Tarcea, având numele de scenă Monoir, a stabilit un nou record în Bulgaria. Cinci piese produse de acesta sunt în top zece al celor mai difuzate pe posturile de radio din Bulgaria.

Piesa „Together”, lansată de 4 Magic și produsa de Monoir, este de 26 de săptămâni numărul 1 în topurile de specialitate, urmată de single-uri ca „Da ne spim” (Yoana), „Tiempo” (Mihaela Marinova), „My Time” (Monoir ft. Dara) și „Count on you” (Deepforever & Iarina).

„Sunt foarte fericit și entuziasmat să aflu că muzica pe care o fac reușește să treacă de barierele țării mele și ajunge la urechile ascultătorilor mei.

Mă bucur că am reușit să stabilim un nou record: n-a existat niciodată o piesă care să fie No.1 în clasamentele din Bulgaria timp de 26 de săptămâni”, mărturisește artistul.

Anul acesta, Monoir a fost premiat cu două Discuri de Aur pentru producția pieselor “All I Need” (Brianna) și “Zaynah” (Kate Linn & Chris Thrace).

Videoclipul piesei 4 Magic – „Together”, de care nu se mai satură bulgarii, a depășit patru milioane de vizualizări pe YouTube.