Procurorii cer redeschiderea urmăririi penale pentru Petre Roman în dosarul Revoluției

Procurorii de la Parchetul General au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluției.

Ei cer instanței să redeschidă urmărirea penală pe numele lui Petre Roman și al lui Teodor Brateș, cu privire la infracțiuni contra umanității.

În urma examinării din oficiu a procurorului general a soluțiilor de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr.11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al PÎCCJ – Secția Parchetelor Militare, constatându-se că procurorii militari nu au respectat dispozițiile ordonanțelor și ale judecătorilor, deoarece nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situația de fapt cu privire la evenimentele ce fac obiectul dosarului intitulat generic ,,Revoluția română din decembrie 1989”, Parchetul General anunță, printr-un comunicat de presă, că s-a dispus:

infirmarea, ca netemeinice, a soluțiilor de clasare dispuse față de numiții Roman Petre – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale și prim-ministru al Guvernului României şi Brateș Teodor – fost redactor-șef la Televiziunea Română, cu privire la infracțiunile contra umanității și redeschiderea urmăririi penale în cauză

– infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluției de clasare dispusă cu privire la infracţiunile de omor, prevăzută de art.188 din Codul penal, omor calificat, genocid, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă şi redeschiderea urmăririi penale în cauză;

– infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluţiei de clasare dată cu privire la plângerile formulate de un număr de 672 de persoane având ca obiect săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Potrivit sursei citate, redeschiderea urmăririi penale se supune confirmării jucătorului de cameră preliminară.

Clasările din dosarul Revoluției au fost dispuse de procurori în luna aprilie a acestui an, aceștia motivând că decizia de închidere a cauzei vine după ce fie a survenit decesul părților, fie (așa cum e cazul fostului premier Petre Roman și al fostului redactor șef al TVR Teodor Brateș) nu au fost probe concludente privind implicarea lor în săvârșirea de infracțiuni contra umanității.

Rechizitoriul care a fost înaintat instanței supreme avea 12 volume și 3,280 de file.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS