Confidenţialitate

Prințul Philip va mai rămâne câteva zile în spitalul din Londra

Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este tratat pentru o infecție și va mai rămâne câteva zile în spital, au anunțat reprezentanții Casei Regale Britanice, citați de BBC.

În vârstă de 99 de ani, Ducele de Edinburgh a fost internat în spitalul Regele George al VII-lea din Londra marțea trecută, ca o măsură de precauție, după ce nu s-a simțit prea bine. Soțul reginei a fost vizitat în spital de prințul Charles, cel mai mare fiu al său. El se simte bine și răspunde la tratament, a precizat un reprezentant al Palatului Buckingham.

De asemenea, și alt fiu al ducelui, prințul Edward, a fost într-o scurtă vizită la spital pentru a-și vedea tatăl și a declarat: “Abia așteaptă să plece de acolo, ceea ce este cel mai pozitiv lucru, așa că îi ținem pumnii strânși”.

Atât Ducele de Edinburgh cât și regina au fost vaccinați luna trecută împotriva Covid-19, iar reprezentanții Casei Regale au subliniat că internarea prințului Philip în spital nu are legătură cu teribila maladie.

Sursa Foto: Royal.uk