Președintele T.A.T.A, acuzat că ar fi violat și agresat sexual un minor, a fost arestat

Președintele Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), Bogdan Drăghici, a fost arestat preventiv.

El e bănuit că ar fi violat o minoră.

Potrivit surselor Europa FM, ar fi vorba de fiica sa vitregă – care, la data comiterii presupuselor fapte, avea 10 ani.

Drăghici are mai mulți copii.

Inițial, Bogdan Drăghici, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul București,.

„Soția domnului Drăghici a făcut plîngere penală Protecției Copilului pentru neglijență în serviciu, plîngere care s-a clasat.

Din anul 2017 se chinuie, pentru că acest domn avea doi copii în grijă, pe care îi ținea în casă și nu îi lăsa să aibă contact cu niciun părinte.

INML a făcut o expertiză psihiatrică și a stabilit că minorii care au stat cu domnul Drăghici pînă astăzi au fost alienați parental. Sunt multe alte aspecte și nu s-a luat nici o măsură.

Nu e singura plîngere formulată împotriva lui Bogdan Drăghici, e trimis în judecată pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor. Deci mai este cercetat penal și în alt dosar, a declarat avocata Mădălina Pană, care o reprezintă pe soția președintelui T.A.T.A.

Asociația a militat, de-a lungul timpului, pentru drepturi egale pentru părinți și pentru instituirea Zilei Tatălui.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS