Confidenţialitate

Președintele Klaus Iohannis a decorat zeci de cadre medicale și profesori, de Ziua Națională. „Nu v-ați pierdut optimismul” | AUDIO

De Ziua Națională a României, zeci de cadre medicale au fost decorate de președintele Klaus Iohannis cu meritul sanitar în grad de ofițer sau cavaler. Medicii au fost recompensați pentru profesionalism, curaj și solidaritate.

„Nu v-ați pierdut optimismul că puteți învinge boala și nu ați ezitat în misiunea dumneavoastră fundamentală. Prin dragostea pentru viață și pentru oameni v-ați avântat mereu în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Echipele de îngrijire critică din care faceți parte s-a aflat alături de români în fiecare zi, luptând pentru salvarea celor în suferință. Este un efort susținut într-un mediu de lucru dificil, pe care doar oamenii curajoși și devotați pot să-l facă și de aceea vă sunt profund recunoscător.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Iar pentru activitatea didactică din anii pandemiei, aproape 20 de profesori au primit meritul pentru învățământ în grad de cavaler. Profesorii au fost decorați și pentru eforturile depuse pentru dezvoltarea competențelor digitale:

„Impactul economic, social și psihologic al acestei perioade educaționale fără precedent va fi resimțit pentru multă vreme de acum înainte. Faptul că ați pus vocația și efortul dumneavoastră în slujba interesului copiilor, într-un context atât de complicat, în care sentimentul de autoprotecție s-a activat în mod natural la majoritatea oamenilor, îmi confirmă din nou câtă nevoie este să-i susținem pe cei care văd educația ca pe o chemare, nu ca pe o meserie.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.