Preşedintele Camerei Comunelor: “Acordul Brexit nu poate fi supus votului în aceeaşi formă”

Un al treilea vot asupra Brexitului nu va avea loc în Parlamentul de la Londra atît timp cît textul supus dezbaterii nu suportă modificări.

Așa a hotărît președintele Camerei Comunelor, John Bercow.

Potrivit unui precedent stabilit în 1604, Parlamentul de la Londra nu se poate pronunța de două ori asupra aceluiași subiect în cursul unei sesiuni.

Săptămîna trecută, acordul negociat de premierul Theresa May cu Uniunea Europeană a fost respins cu o majoritate de 149 de voturi.

Criza politică de la Londra amenință astfel să se transforme într-una constituțională.

Dacă Guvernul vrea să formuleze o altă propunere, care să nu fie identică sau în mod substanțial asemănătoare celei respinse pe 12 martie, poate s-o facă. Ceea ce nu îi este permis Guvernului este să supună din nou votului aceeași moțiune sau una foarte asemănătoarei celei care a căzut cu 149 de voturi”, le-a spus deputaților președintele Camerei Comunelor.

O decizie care, foarte probabil, va avea un impact major asupra dezbaterilor referitoare la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – în momentul de față, Brexitul ar urma să se producă peste mai puțin de două săptămîni, la 29 martie.

Cabinetul conservator avea de gînd să supună pentru a treia oară la vot, în această săptămînă, proiectul negociat cu Uniunea.

Întrebat cum ar putea să procedeze Guvernul, președintele Parlamentului a spus doar că va face “o evaluare onestă” la momentul potrivit și că acesta nu va fi ultimul său cuvînt în această privință.

Mai mulți dintre susținătorii premierului Theresa May s-au declarat furioși din cauza acestei intervenții, în vreme ce alții au sugerat alternative – fie ca sesiunea parlamentară să se încheie brusc, fie să se organizeze alegeri anticipate.

Și de această dată, mai mulți deputați au spus că Uniunea Europeană ar trebui să ofere Londrei o altă înțelegere.

Bruxelles-ul a repetat de nenumărate ori că proiectul de acord convenit după mai bine de doi ani de negocieri e singurul pe care Marea Britanie o să-l primească.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS