Confidenţialitate


Președintele american și președintele Ucrainei au avut o scurtă întrevedere la Roma, înainte de funeraliile papei Francisc


Președintele american și președintele Ucrainei au avut o scurtă întrevedere la Roma, înainte de funeraliile papei Francisc

Președintele american Donald Trump și președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky au avut o scurtă întrevedere la Roma, înainte de funeraliile papei Francisc.

Discuția a fost una „productivă” – au precizat reprezentanții Casei Albe.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Este prima dată când cei doi lideri se întâlnesc după scandalul din biroul oval din luna februarie. În imaginile publicate, Volodimir Zelensky și Doland Trump pot fi văzuți stând față în față.

„O întâlnire bună. Am discutat multe lucruri unul câte unul. Sper să obținem rezultate în tot ceea ce am discutat. Protejarea vieții poporului nostru. O încetare a focului completă și necondiționată. Pace fiabilă și durabilă care va împiedica izbucnirea unui nou război. O reuniune simbolică dar care ar putea deveni istorică, dacă vom obține rezultate comune.” – a transmis liderul de la Kiev.

Întrevederea are loc după ce trimisul președintelui american a mers la Moscova pentru a discuta cu președintele rus Vladimir Putin despre războiul din Ucraina.

Donald Trump a declarat Moscova și Kievul sunt foarte aproape de un acord.

Foto: X/ Volodimir Zelensky


Ultimele stiri
STUDIU: Câți tineri muncesc și studiază simultan. Țara noastră înregistrează cel mai mic procent din Uniunea Europeană |…

Academia Europa FM. Cum afectează acuzațiile de plagiat încrederea în ministrul Justiției? Răspunde jurnalista Emilia Șercan

Încep lucrările la stadionul Dinamo. Mâine, suporterii „câinilor roșii” își vor lua rămas bun de la vechea arenă…

Reforma educației în Republica Moldova. 70 de învățători au fost instruiți să folosească tehnologie VR și roboți educaționali…

25 de service-uri auto și doi asigurători, amendați de Consiliul Concurenţei cu aproape trei milioane de euro. Au…

Noi standarde de evaluare a elevilor de școală primară și gimnazială, în testare în școli din România. Ministerul…

STUDIU: Ce cred părinții despre eficacitatea vaccinului antigripal la copii | AUDIO

Primăria Capitalei se împrumută cu 150 de milioane de lei pentru a achita facturile restante la Termoenergetica |…

Ce înseamnă pentru unii români Blue Monday și care este sfatul specialiștilor în ziua care este considerată „cea…

Arad: Peste 700 de contribuabili și-au achitat impozitele încă din prima zi de plată. Cei mai mulți sunt…