Confidenţialitate

Poliția Română propune sancțiuni noi pentru șoferii agresivi și înăsprirea unora deja prevăzute de Codul Rutier | AUDIO

După ce numărul morților din accidentele grave a crescut mult în acest an, 932 numai în primele 7 luni, Poliția Română propune sancțiuni noi și înăsprirea unora deja prevăzute de Codul Rutier.

Astfel, Poliția Rutieră a ajuns la concluzia că șofatul pe contrasens, din ce în ce mai întâlnit la noi, trebuie sancționat cu suspendarea permisului măcar 4 luni și nu 2 așa cum prevede legea acum.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, comisarul șef Georgian Drăgan:

”Dacă este să ne referim la circulația pe contrasens, pe autostradă, în acest moment este sancționată cu amendă între 870 și 305 lei și permisul de conducere se suspendă pe o perioadă de 60 de zile. Propunerea legislativă este ca această sacțiune contravențională să fie inclusă în clasa a 4-a de sancțiuni, între 9-20 de puncte amendă, ceea ce înseamnă o amendă de până la 2.900 de lei și permisul de conducere să fie reținut pentru o perioadă de 120 de zile. Pe legislația actuală, circulația pe banda de urgență a autovehiculelor se consideră contravenție și se sancționează cu amendă, iar propunerea este de modificare a acestei prevederi de introducere a suspendării exercitării dreptului de a conducerii autovehiculele pe drumurile publice pentru 60 de zile”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cazul în care pe drumurile publice vă întâlniți cu un șofer care circulă pe contrasens, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne vă recomandă să opriți imediat, apoi să sunați la urgențe:

”În primul rând, persoanele care observă șoferii circulând pe contrasens să își asigure protecția, după care să apeleze numărul unic de urgență 112, pentru a ne deplasa la fața locului și pentru a lua măsurile legale care se impun și pentru a evita pericolul real la care sunt supuși ceilalți participanți la trafic”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tot pentru a reduce numărul uriaș de accidente mortale de la noi, Poliția propune introducerea în Codul Rutier a unei noi infracțiuni, și anume conducere agresivă:

”Cînd spun conduită agresivă, mă refer la acei participanți la trafic care folosesc excesiv claxonul, sistemele de avertizare luminoase, se mută de pe o bandă pe alta punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, și chiar am avut evenimente rutiere grave, anul acesta”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În același timp, Ministerul de Interne vrea ca românii să obțină carnetul de șoferi după o pregătire mai bună:

”La nivelul MAI se reanalizează cadrul legal ce reglementează procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, în scopul creșterii nivelului de pregătire al conducătorilor auto, soluție ce ar contribui la reducerea numărului de accidente rutiere”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

FOTO: INQUAM/Octav Ganea