Confidenţialitate

Poliția a reținut bărbatul acuzat că a lovit intenţionat, cu maşina, căruciorul în care se afla un copil

Un bărbat de 56 de ani a fost filmat în București în timp lovea intenționat cu mașina un cărucior în care se afla un bebeluș de doar câteva luni. Totul s-ar fi întâmplat pe o stradă din sectorul 6 din București, după ce tatăl bebelușului i-a reproșat șoferului că a blocat trotuarul cu mașina și nu are cum să se deplaseze cu căruciorul. Discuția a fost filmată de părinte cu telefonul mobil și astfel ar fi fost surprins și momentul în care șoferul enervat lovește căruciorul.

Incidentul s-a produs loc, vineri dimineaţă, în Bucureşti, fiind anunţat la 112. Seara, Poliția Capitalei a anunțat reținerea bărbatului acuzat că a lovit intenţionat, cu maşina, căruciorul în care se afla un copil.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, cu inculpatul în stare de reţinere