Confidenţialitate

Pilotul care s-a catapultat în urma incidentului aviatic de lângă Reghin, internat la ATI

Locotenent-comandorul Andrei Criste, pilotul aflat la bordul aeronavei MiG 21 LanceR, din cadrul Bazei 71 Aeriană Cîmpia Turzii, și care s-a salvat prin catapultare, a fost evaluat de o echipă medicală din SUUMC.

„Pilotul aeronavei MIG 21 LanceR prăbușită marți, 20 aprilie, în județul Mureș, care a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, a fost evaluat de o echipă multidisciplinară constituită din medici specialişti în medicină de urgenţă, neurochirurgie, chirurgie toracică, Anestezie Terapie Intensivă (ATI) şi chirurgie generală pentru evaluarea medicală, stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale”, a transmis, miercuri, MApN.

„În urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate, locotenent-comandorul Andrei Criste a fost internat, în Secţia ATI, cu diagnosticul politraumatism prin catapultare. Pilotul este conştient, cooperant, orientat temporo-spațial, stabil hemodinamic şi respirator. Conducerea MApN și echipa medicală se află în contact permanent cu familia”, mai informează Ministerul Apărării Naționale.

Vă reamintim, un avion MIG 21 al Forțelor Aeriene Române s-a prăbușit, marți, pe un câmp din apropierea orașului Reghin, în timp ce pilotul a reușit să se catapulteze la timp.