Cristian Tudor Popescu, la un an de la referendum: „Membrii familiei tradiționale sunt uciși pe capete” – VIDEO

S-a împlinit un an de la eşecul referendumului de modificare a Constituţiei – iniţiativa defunctei coaliţii PSD-ALDE de a redefini instituţia căsătoriei s-a lovit de boicotul a numeroase organizaţii civice, dar şi de indiferenţa alegătorilor: deși votul s-a întins pe două zile, prezenţa la urne a fost de puţin peste 20%.

La un an de la demersul promovat intens de toate cultele recunoscute în România, un sondaj al Uniunii Europene sugerează că atitudinile faţă de minorităţile sexuale continuă să se schimbe.

Eurobarometrul asupra discriminării – o cercetare a Uniunii Europene făcută publică luna aceasta – constată că 54% dintre concetățeni se opun în continuare ideii de drepturi egale.

Însă 38% sînt de acord cu ea – cu două puncte procentuale peste nivelul din 2015.

Aproape 30% dintre cetățenii români afirmă că nu e nimic în neregulă cu relațiile între persoane de același sex – un salt de cinci puncte procentuale.

Tot aproape 30% consideră că – atunci cînd vine vorba de căsătoriile între persoane de același sex – ele ar trebui legalizate în întreaga Europă.

Este un avans de opt puncte procentuale.

„N-ați auzit de nici un homosexual în toată această sarabandă a morții care e în jurul nostru în clipa de față – violuri, omoruri, accidente groaznice, oameni împușcați.

(…) Au venit cu propaganda aia a lui Dragnea cu familia noastră tradițională și, de luni în șir, membrii familiei tradiționale sînt uciși pe capete – copii, părinți, bunici – și nu de homosexuali”, a spus scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu, în cadrul emisiunii Piața Victoriei, de la Europa FM.

Jurnalistul Moise Guran este de părere, la rîndul său, că referendumul ar fi trecut „dacă n-ar fi fost Dragnea implicat. Nu este vorba de propagandă aici, este vorba exact despre mentalități foarte rudimentare și cu care greu te pui – nu le poți schimba într-o noapte, societatea are nevoie de ani, decenii ca să evolueze”.

„Vom fi noi pregătiți, în viitor, s-avem din nou această discuție despre parteneriatul civil, despre căsătorii homosexuale sau vom fi la același nivel? Nu știu. O să vedem cum evoluează societatea noastră”, a spus Moise Guran.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Înregistrarea video completă a emisiunii:





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS