Confidenţialitate

Ministrul Bode: Petrecerile de Paști și 1 Mai, interzise

Ministrul de Interne spune că în noaptea de Înviere, în 1 spre 2 mai, oamenii pot merge doar la biserică. Toate magazinele și cluburile vor fi închise, așa că petrecerile nu pot fi organizate, sub nicio formă, nici la mare, nici la munte.

Lucian Bode a făcut aceste declarații la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul de Interne spune că, la slujbele de Înviere, în drum către și de la biserici, toată lumea trebuie să stea cu măști și să respecte distanțarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe de altă parte, întrebat dacă este posibil ca, în aer liber, lumea să nu mai fie obligată să poarte măști, ministrul de Interne a răspuns că această variantă va fi discutată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în cazul în care condițiile epidemiologice se vor îmbunătăți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

„În acest moment reglementarea legată de mască este în vigoare. Masca este obligatorie. Până în data de 1 mai, cu siguranță vom mai avea discuții și în Comitetul Național de Situații de Urgență și este posibil să discutăm eventualitatea de a limita purtarea măștii în anumite circumstanțe, în vârful muntelui sau la plajă….Sunt lucruri de bun-simț, care pot fi analizate și care trebuie să fie în acord cu ceea ce vrea marea majoritate sănătoasă”, a spus Bode.

Ministrul a reamintit totuși faptul că în prezent, purtarea măștii este obligatorie.

În ceea ce privește regulile pe care trebuie să le respecte românii din Diaspora care vin în țară de Paști, ei trebuie să știe că sunt obligați să stea în carantină la sosirea în România.

Asta dacă nu au facut ambele doze de vaccin împotriva covid în urmă cu cel puțin 10 zile și dacă țara de reședință este pe lista galbenă astatelor cu rată mare de infectare cu sars cov 2.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.