Confidenţialitate

Peste 800 de militari ai Forțelor Navale participă, în Marea Neagră, la un amplu exercițiu naval cu un grad ridicat de dificultate | AUDIO

Militarii Forțelor Navale Române exersează proceduri de monitorizare navală și cercetare contra minelor. Se fac trageri de artilerie de pe  șase nave și două elicoptere. Însă, aceste exerciții nu diferă mult de misiunile zilnice de patrularea navelor militare in Marea Neagră.

Riscul minelor din Marea Neagra scăpate din barajele ucrainiene, dar și prezența unor nave militare rusești în apropierea platformelor marine au crescut vigilența Forțelor Navale Române.

Marina Militară trimite zilnic nave în misiuni de monitorizare a traficului pe mare.

„Ne apropiem de platforma de hidrocarburi ANA, aflată în zona economică exclusivă  a României. La fiecare ieșire pe mare, patrulăm apele din zona platformelor”, anunță comandantul adjunct al fergatei „Regele Ferdinand”, Codrin Misăraș.

În fața fregatei merge un dragor specializat în neutralizarea minelor. Așa se patrulează chiar și când nu sunt exerciții pe mare. Mai ales în zona celor două câmpuri petroliere din Marea Neagră, explică purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel:

„Acest spațiu maritim de aproximativ 30.000 km pătrați face parte din zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române. Este foarte importantă misiunea de cercetare a zonelor platformelor pentru că platformele fac parte din sistemul de infrastructură critică al României”.

Și deși prezența navelor militare rusești în preajma platformelor noastre maritime nu ar fi neobișnuită, atenția părții române este, potrivit comandorului Codrin Misăraș, mai mare:

„Navele Marinei Militare Ruse au dreptul de a circula în zona economică exclusivă a României. Face parte din apele internaționale. Ne întâlnim frecvent cu ele la fiecare ieșire pe mare. Ideea este să nu facem acțiuni care ar putea fi interpretate ca fiind provocatoare”.

Cu sau fără exerciții planificate de Forțele Navale, toate navele de luptă din portul militar Constanța ies și fac, pe rând, verificări în largul mării.

Trebuie să patruleze zilnic pentru a menține rutele de navigație din apele teritoriale și de interes economic românești.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.