Confidenţialitate


Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, a demisionat după perchezițiile procurorilor europeni la locuința sa  | AUDIO


Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, a demisionat după perchezițiile procurorilor europeni la locuința sa  | AUDIO

Sursa foto: Facebook/ Cornelia Elena Micicoi

Prefectul județului Timiș, Cornelia Elena Micicoi, a demisionat vineri din funcție, în contextul în care procurorii Parchetului European au efectuat percheziții la domiciliul său, într-un dosar privind o presupusă fraudă cu fonduri europene.

Update. 20:10. Prefectul județului Timiș a demisionat

„Mi-am înaintat demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Decizia îmi aparține mie și doar mie. Instituția Prefectului reprezintă guvernul român în teritoriu, nu o persoană. Nu voi permite ca o anchetă care vizează un proiect derulat de o asociație de a mea în trecut, prin Gal Freidorf, să devină o problemă a instituției pe care am condus-o”, a scris Micicoi pe pagina sa de Facebook.

Știrea inițială

Percheziții în această dimineață la locuința prefectului USR de Timiș. Cornelia Elena Micicoi este vizată de o anchetă a procurorilor Parchetului European. Cercetările se fac pentru fraudă cu fonduri europene.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Polițiștii și procurorii Parchetului European, împreună cu ofițeri de la combaterea crimei organizate și jandarmi de la trupele speciale, au descins, la primele ore ale zilei, în 11 locații din Timișoara, printre care și vila prefectului USR de Timiș.

Anchetatorii EPPO verifică locuința reprezentantului Guvernului în teritoriu într-o anchetă legată de fraudarea fondurilor europene, investigații demarate în urmă cu câteva luni.

Procurorii Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi fac cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni extrem de grave: constituirea unui grup infracțional organizat, fals și obținerea ilegală de fonduri europene. Potrivit unor surse, prejudiciul din acest dosar ar fi de câteva sute de mii de euro, bani primiți de la Uniunea Europeană pentru organizarea unor cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

Pe lângă locuința Elenei Micicoi, anchetatorii au descins și la sediul asociației pe care aceasta a condus-o înainte de a deveni prefect. Cornelia Elena Micicoi, prefectul județului Timiș, este vicepreședinte al USR Timiș, o apropiată a lui Dominic Fritz și a fost numită în funcție în octombrie 2025.

Procurorii precizează că „persoanele menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, iar orice măsuri sau acuzații prezentate în cadrul acestui material reprezintă etape și susțineri din cadrul procedurilor judiciare aflate în desfășurare, fără a fi de natură să înlăture dreptul acestora la un proces echitabil și la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre judecătorească definitivă”.


Ultimele stiri
Audit la MAE: România a plătit, timp de 12 ani, peste 400.000 de dolari chirie pentru ambasada din…

Medicii care fac gărzi în secțiile de urgență vor primi un spor mai mare la salariu | AUDIO

Administrația Trump nu va bloca extrădarea fraților Tate în Marea Britanie, spune Marco Rubio: „noi nu avem niciun…

Sondaj: românii, împărțiți în privința democrației. Peste 46% ar prefera un regim mai puțin democratic dacă ar asigura…

Ministerul Muncii va contesta pe procedură decizia CAB privind Legea salarizării. Pîslaru: „Ar fi fost normal să fim…

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vizită de stat, joi, în România, prima de acest fel în ultimii 32 de…

Irineu Darău a contestat în instanţă amenda de 104.000 de lei primită de la AMEPIP pentru că nu…

Pompierii continuă intervenția la fabrica Kronospan din Brașov după două explozii urmate de incendii | AUDIO

Top 10 licee din România după repartizarea computerizată 2026. Bucureștiul domină clasamentul | AUDIO

Israelul construieşte o barieră de 23 de kilometri în Fâşia Gaza | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează