Confidenţialitate

SUA și Rusia anunță exerciții navale de amploare, pentru începutul săptămânii viitoare

Pentagonul și Rusia anunță exerciții navale de amploare, pentru începutul săptămânii viitoare.

Ambele părți spun că mișcările militare nu au legătură cu tensiunile din Ucraina.

Între timp, însă, Statele Unite continuă acordarea de sprijin Ucrainei: Primul transport militar din pachetul de asistenţă de 200 milioane de dolari a sosit la Kiev.

Este vorba de primul dintre cele câteva transporturi din pachetul de asistenţă de securitate acordat de Statele Unite armatei ucrainene.

El cuprinde asistenţă letală de securitate și muniţie pentru apărătorii din prima linie ai Ucrainei.

Cât privește exercițiile militare anunțate atât de NATO, cât și de Rusia, ele ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, într-un moment de plină tensiune Ucraina/Rusia.

Purtătorul de cuvânt al pentagonului spune că e vorba de un exercițiu pregătit încă din 2020, deși Neptune Strike 2022 nu figura pe lista exerciţiilor prevăzute în acest an și publicată la 14 decembrie de NATO pe site-ul său.
Exercițiile navale de amploare anunțate și de Rusia vor include peste 140 de nave de război şi aproximativ 10.000 de militari.

Ambele părți neagă că manevrele militare ar avea legătură cu tensiunile de la granița cu Ucraina.