Parchetul Militar renunță la dosarul „10 august”

Parchetul Militar a declinat DIICOT dosarul privind violențele de la mitingul din 10 august anul trecut.

Așa au afirmat surse judiciare citate de agenția de știri Mediafax.

Ulterior, știrea a fost confirmată de Parchet.

Motivul invocat: faptele cercetate ţin de securitatea naţională.

Demersul survine la aproape un an de la violențele din Piața Victoriei.

Săptămîna trecută, procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a confirmat că procurorul de caz a cerut de la secția parchetelor militare a Parchetului General dosarul privind violențele din 10 august 2018.

Dosarul a fost cerut pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a se analiza dacă există posibilitatea ca această cauză să fie reunită cu dosarul de la DIICOT care vizează cercetări privind o presupusă lovitură de stat.

La protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe violenţe ce s-au soldat cu zeci de răniţi (protestatari şi jandarmi).

În acest dosar au fost puşi sub acuzare Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, actualul şi fostul şef al Jandarmeriei Române, conducerea Jandarmeriei Bucureşti (Laurenţiu Cazan), dar şi Mihai Dan Chirică, secretar de stat în MAI.

Aceștia sînt bănuiți de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, și la DIICOT a fost deschis un dosar în urma protestului.

Jandarmeria Română a reclamat presupuse infracţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Acţiunile împotriva ordinii constituţionale sunt cuprinse în articolul 397 din Codul Penal: „(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvîrşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi„.

Reacții

Contactată de Europa FM, Ana Birchall, ministrul justiției, a evitat să comenteze demersul Parchetului.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a calificat însă drept „scandalos” faptul că, la aproape un an de la violențele din Piața Victoriei, dosarul nu a fost trimis în judecată.

Nu a fost finalizat rechizitoriul și nu a fost trimis în instanță nici un conducător al Jandarmeriei și nici un responsabil politic.

DIICOT a arătat, cel puțin pînă astăzi, că nu este un Parchet care să vrea să cerceteze abuzurile săvîrșite de putere„, a spus Ludovic Orban.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dan Barna, președintele USR, este de acord cu colegul său din opoziție.

Sper că nu vorbim de o plimbare a dosarului între instituții.

Sper că acest dosar va ajunge în instanță într-un termen de, nu știu, luni sau un an-doi și nu – cum vedem că este în prezent dosarul Mineriadei – să devină o poveste fără sfîrșit a justiției românești„, a declarat Dan Barna.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS