Confidenţialitate

Pâinea la țest, un obicei salvat de un tânăr din Teleorman – AUDIO

În Teleorman, un tânăr de 28 de ani duce mai departe o tradiţie veche de sute de ani.  George Dumitru face țesturi împreună cu tatăl său.

Este consultant în București pe proiecte cu fonduri europene. Se întoarce însă periodic în satul natal și face țesturi noi, reușind să ducă modelarea lor la nivel de artă…

Meșteșugul a dispărut o dată cu dezvoltarea brutăriilor moderne. Cuptoarele tradiţionale din argilă sunt acum din ce în ce mai rar întâlnite în gospodăriile ţărăneşti.

George Dumitru este la această dată singurul producător de țesuri din țară. La cei aproape 30 de ani săi, George face țesturi din pasiune, fiind conștient că nu trăim timpuri în care se poate supraviețui practicând un meșteșug aproape uitat de lume, când tehnologia cuptoarelor de pâine este extrem de avansată.

El rezistă, însă, pe această nișă, găsind destui nostalgici ai vremurilor frumoase de altădată.

George a învățat să manufactureze cuptoarele de lut de la niște bătrâne din localitatea sa natală și duce mai departe o tradiție pe cale să dispară din România, deși pâinea la test este considerată “regina pâinii”.

Pentru fabricarea țesturilor, George folosește o argilă specială chiar din localitatea Beuca, locul său natal din Teleorman, și apoi le usucă la soare vreme de o lună. Pentru că nu poate trăi doar din fabricarea țesturilor, George are și o altă meserie, pe care o practică la București, dar se întoarce periodic în localitatea natală și face țesturi noi, reușind să ducă modelarea lor la nivel de artă.

La vatră, lângă ţest, Carmen Dumitrescu a stat de vorbă cu  George:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.