Confidenţialitate

Oprişan deschide lista de candidați ai PSD Vrancea pentru Senat

Organizaţia PSD Vrancea a anunţat, marţi seară, că şi-a desemnat candidaţii la alegerile parlamentare.

Fostul lider al filialei, Marian Oprişan apare primul pe lista pentru Senat.

Nicuşor Halici este primul pe lista pentru Camera Deputaţilor.

Ședinţa s-a desfășurat, marţi, la sediul PSD Vrancea şi în sistem online.

“Urmare a convocării de către mai mult de o treime din membrii Consiliului Politic Judeţean (CPJ) PSD Vrancea, conform prevederilor statutare, format din preşedinţi de organizaţii, primari, consilieri judeţeni, consilieri municipale şi parlamentari, CJP a dezbătut în prezenţa a peste 150 de membri care au participat atât fizic cât şi online, mai multe proiecte de hotărâre. Printre altele, pe ordinea de zi a fost inclus şi proiectul de hotărâre privind stabilirea candidaţilor la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea PSD Vrancea”, se precizează într-un comunicat.