Confidenţialitate


O nouă zi caniculară în toată ţara | Cod roșu în mai multe zone


O nouă zi caniculară în toată ţara | Cod roșu în mai multe zone

Valul de căldură va persista marţi în Bucureşti şi în 14 judeţe din sudul, estul şi sud-vestul ţării, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 38 – 41 de grade Celsius şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti se vor afla sub avertizare cod roşu de caniculă, în intervalul 8 iulie, ora 10:00 – 9 iulie, ora 10:00. Minimele termice vor fi de 21 – 23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

În Bucureşti, valul de căldură va fi persistent şi intens până miercuri dimineaţa, iar canicula, disconfortul termic deosebit de accentuat şi noaptea tropicală se vor menţine. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 21 – 22 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă de durată ale vântului va fi ridicată, notează Agerpres.

De asemenea, în acelaşi interval de timp va fi în vigoare în sudul Banatului, centrul şi sudul Transilvaniei, estul şi sudul Moldovei, nord-estul Munteniei şi sudul Dobrogei continentale un cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime în aceste zone se vor încadra între 36 şi 38 de grade, iar minimele se vor situa între 16 şi 20 de grade.

Meteorologii au emis şi un cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat, valabil tot până miercuri dimineaţa, în Crişana, Maramureş, nordul Banatului şi al Dobrogei continentale, nordul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei. În aceste zone valul de căldură se va menţine şi va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar cele minime în general între 15 şi 18 grade.

Potrivit ANM, miercuri, valul de căldură se va diminua în intensitate şi se va manifesta în extremitatea sud-estică a ţării.

Sursa foto: Iulia Nagy


Ultimele stiri
Debitul Dunării, așteptat să crească în urma ploilor anunțate în trei țări din Europa Centrală. Când ar putea…

Proiectul Ghidului de finanţare a bateriilor pentru sisteme fotovoltaice, pus în dezbatere publică. Va avea un buget de…

Cât trebuie să dureze vacanța pentru ca un angajat român să se recupereze. Răspunsul unui studiu european |…

Cinci persoane din Covasna, reținute pentru trafic de persoane și muncă forțată. Victimele ar fi fost exploatate în…

BBC Science: Roboții care ar putea reprezenta viitorul războiului. De la drone la vehicule terestre teleghidate | AUDIO

IMM-urile cer formarea rapidă a unui guvern cu puteri depline: „Avem un stat paralizat, care în niciun fel…

Scandal în industria fertilizării in vitro din Cipru: BBC a identificat cel puțin 30 de copii concepuți cu…

Motorina s-a scumpit din nou, la două zile după ieftinirea cu 68 de bani. Transportatorii cer Consiliului Concurenței…

Nicușor Dan, după decizia CCR pe legea ANI: „Consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte…

USR convoacă Comitetul Politic al partidului pe 19 august pentru a-l reconfirma pe Dominic Fitz în funcția de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează