Confidenţialitate

O companie farmaceutică străină mituiește medicii români (AUDIO)

O mare companie farmaceutică mituiește de peste 10 ani medicii din România pentru a prescrie medicamentele lor, dezvăluie o anchetă a publicației Libertatea.

Corporația, care are sediul central în Slovenia, este una dintre cele trei cele mai mari companii de pe piața de medicamente din România și oferă bani, vacanțe sau alte recompense doctorilor.

Într-un document Excel care a ajuns la jurnaliștii de la Libertatea, compania înregistra în dreptul medicilor în câte trimestre își scoate mita plătită acestora.

Compania farmaceutică avea pe cineva la Ministerul Sănătății și la Casa de Asigurări și primea lista secretă a Casei în care apar toți medicii, cu toate medicamentele prescrise, au recunoscut sub protecția anonimatului angajați ai firmei.

Jurnalistul Cătălin Tolontan a povestit la Europa FM ce anume au scos la iveală documentele din interiorul companiei slovene:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Guvernele României au sesizat de multă vreme că se întâmplă ceva cu prescripțiile în continuă creștere la anumite medicamente.

Încă din 2002, premierul Adrian Năstase avertiza că un medicament pe bază de plante, folosit mai ales în tratamentul bolii Alzheimer, se afla în topul medicamentelor compensate, generând anual cheltuieli de peste 100 de miliarde de lei vechi.