Noi arestări în dosarul atentatului din Manchester

Autorităţile libiene au anunţat că l-au arestat pe fratele mai mic al atacatorului din Manchester.

Potrivit agenției de știri Reuters, Hashem Abedi a fost reținut în urma unei operațiuni antitero în capitala Libiei, Tripoli.

Născut în 1997, Hashem Abedi este acuzat că ar avea legături cu organizația teroristă Statul Islamic.

O altă persoană a fost arestată în orașul Wigan, ceea ce ridică la cinci numărul celor reținuți în cadrul anchetei.

Salman Abedi s-a aruncat în aer în noaptea de luni, în apropierea publicului care asistase la un concert pop al solistei americane Ariana Grande.

22 de oameni au murit.

Părinții atacatorului din Manchester sunt refugiați libieni. Ei au fugit inițial la Londra, înainte de a se stabili la Fallowfield, un cartier din sudul zonei metropolitane din Manchester.

Fratele mai mare al lui Salman Abedi a fost, de asemenea, reținut de autorități.

Cît despre cel de-al cincilea arestat, bărbatul din Wigan avea un colet suspect asupra sa.

Identități dezvăluite

Comandantul Poliției din Manchester a confirmat, pe de altă parte, că ofițerii au luat legătura cu rudele tuturor victimelor atacului și că acestora li se oferă asistență.

Oficialitățile au făcut publice noi nume ale celor uciși – printre ei se numără o elevă de 14 ani din Leeds, a cărei bunică a fost de asemenea rănită, o altă tînără (de numai 15 ani), un cuplu de polonezi din York sau o femeie care avea trei copii.

Poliția pornește acum de la ideea că atacul din Manchester a fost organizat de o „rețea”.

Nivelul de alertă teroristă din Regat a fost ridicat la “critic”, ceea ce înseamnă că noi atacuri ar putea fi iminente.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS