Confidenţialitate

NASA a lansat cu succes un nou vehicul robotizat către planeta Marte | AUDIO

Dacă totul va decurge conform planului, roverul Perseverance va ajunge pe Planeta Roșie în 7 luni. Lansarea a fost un succes.

Inginerii NASA au reușit să profite de prima oportunitate permisă de vreme și de distanța dintre Pământ și Marte, mai scurtă în acest moment, de 1,7 miliarde de kilometri.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a explicat că următoarea șansă pentru o lansare de succes ar fi fost peste 26 de luni, ceea ce ar fi costat Agenția Spațială Americană peste jumătate de miliard de dolari, bani necesari conservării roverului.

Vehiculul robotizat duce către planeta Marte materiale destinare construirii costumelor spațiale umane și în premieră, un elicopter, care va trebui să efectueze măcar 5 zboruri în atmosfera marțiană. O misiune dificilă, dat fiind că atmosfera de pe Marte este cu 99% mai puțin densă decât pe Pământ.

NASA vrea să afle cât mai multe despre solul, aerul și vechimea Planetei Roșii, în perspectiva pregătirii primului zbor uman către Marte, așteptat în anul 2033 sau cel târziu, până la finalul anilor 2030.

Anca Grădinaru:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.