Modulul robotizat Philae a ieșit din „hibernare”

Agenția Spațială Europeană (ESA) anunță că modulul robotizat Philae s-a reactivat și că a luat legătura cu Pămîntul.

Primul astfel de aparat trimis să studieze o cometă, Philae a ajuns în noiembrie pe suprafața cometei 67P, unde a colectat date timp de 60 de ore – alimentată cu energie solară, bateria sa a cedat.

Cum cometa s-a apropiat acum de Soare, modulul a putut să trimită un semnal prin intermediul site-ului de microblogging twitter: “Salutare, mă puteți auzi”?

lander

În cazul în care el va fi acumulat suficientă energie, Philae ar urma să examineze compoziția chimică a cometei 67P.

În acest fel s-ar putea strînge noi date despre nebuloasa de praf și gaze fierbinți din care s-au născut Soarele și apoi restul sistemului solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Misiunea Agenției Spațiale Europene a început acum aproape 11 ani.

De altfel, misiunea sondei europene Rosetta, cea care a transportat modulul Philae la destinație, se numără printre primele zece succese științifice  ale anului 2014, conform unui clasament realizat de revista britanică Nature.

În noiembrie, înainte să intre în „hibernare”, Philae a transmis pe Pămînt mai multe fotografii, dar și o înregistrare audio: descoperirea că respectiva cometă „cîntă” a stîrnit senzație.

Cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko provine din Centura Kuiper, un nor de comete, asteroizi și planetoizi aflat în sistemul nostru solar, dincolo de orbita planetei Neptun (de unde și denumirea de obiecte transneptuniene).

În cadrul acestei misiuni, oamenii de știință speră să poată măsura raportul dintre hidrogen și deuteriu (izotop al hidrogenului) din gheața cometei, pentru a-l compara cu cel din apa de pe Pămînt.

De asemenea, cercetătorii doresc să se convingă dacă aceste corpuri cosmice conțin aminoacizi, molecule considerate esențiale pentru apariția vieții pe Pămînt.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS