Confidenţialitate

Marile echipe de rugby ale lumii organizează un Mondial special, pentru a redresa financiar acest sport

Cele mai puternice 16 naționale de rugby ale lumii vor partcipa anul viitor la un mare turneu, după modelul Cupei Mondiale.

Competiţia ar urma să aibă loc în iunie şi iulie 2021, în Marea Britanie şi Irlanda, iar beneficiile vor fi folosite pentru finanţarea federaţiilor şi ligilor profesioniste afectate grav de pandemia de Covid-19, anunță “Daily Telegraph”.

Turneul se va numi “Coronavirus Cup of World Rugby” și deja a primit acordul Federaţiei internaţionale.

Cu fonduri vor contribui și federaţiile celor patru țări gazdă: Anglia, Irlanda, Scoţia și Țara Galilor.

Inițiativa îi aparține fostului director general al Federaţiei engleze de rugby – Francis Baron, cel care a organizat și Cupa Mondială din 2015.

Cele 16 reprezentative invitate sunt: Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, Argentina, Japonia, Anglia, Franţa, Ţara Galilor, Irlanda, Scoţia, Italia, Fiji, Samoa, Tonga, Statele Unite şi Canada.

Câștigurile estimate se ridică la aproximativ 250 de milioane de lire sterline.

Amintim, ultima Cupă Mondială de Rugby, la care România ratat calificarea pentru prima oară în istorie, a avut loc toamna trecută în Japonia și a fost câștigată de Africa de Sud, care a învins Anglia în finală.