Manifestații la -8° Celsius în București: “Uniți salvăm toată România” și ”Doamne, ocroteşte-i pe români”

Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei din București a trecut de 1,000 în cea de-a douăsprezecea zi de proteste antiguvernamentale.

Oamenii aflați în fața Guvernului suflă în vuvuzele şi scandează “Rezistăm, nu cedăm” sau “Uniţi salvăm toată România”.

Pe pancarte sunt scrise mesaje precum: “Întrebare: Ce nu aţi înţeles din sintagma «Abrogaţi şi plecaţi»?”, “Somnul naţiunii naşte monştri”, “Demisia! Nu putem sta să vă păzim noapte de noapte!” sau “CCR, ruşine! N-ai judecat pentru România!”.

Curtea Constituțională a refuzat, săptămîna aceasta, să explice dacă ordonanța prin care cabinetul Grindeanu a încercat să schimbe legislația penală respectă sau nu legea fundamentală.

Motivul invocat de CCR: de vreme ce documentul a fost abrogat, el nu a produs efecte.

La manifestaţia de susţinere a Guvernului Grindeanu, organizată în apropierea Palatului Cotroceni, numărul participanţilor este de aproximativ 3-400.

Aceștia cer demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

Strînși pentru a șaptea zi la rînd în apropierea Administrației Prezidențiale, oamenii au difuzoare din care se aud melodii precum ”Noi suntem români” şi ”Doamne, ocroteşte-i pe români”.

Manifestanţii au şi steaguri şi pancarte cu mesaje precum “Jos DNA, Poliţia politică“, “Noi am votat, tu ne-ai dezbinat” sau “Ghinion, fă paşi“.

Circulaţia este blocată la intersecţia dintre bulevardele Eroii Sanitari şi Gheorghe Marinescu.

În Bucureşti sunt minus 8 grade Celsius.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS