Confidenţialitate

MAE: Aglomeraţie la punctele de trecere a frontierei din Bulgaria şi Grecia

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, întrucât se înregistrează cozi de maşini la punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria, având în vedere numărul mare de persoane care călătoresc. MAE recomandă folosirea tuturor punctelor de frontieră pentru intrarea în Grecia.

Potrivit MAE, din cauza fluxului mare de persoane care se deplasează în această perioadă, au fost semnalate aglomerări şi cozi de autovehicule la punctele de control rutier a trecerii frontierei dintre Republica Bulgaria şi Grecia, care generează timpi mari de aşteptare la traversarea frontierei dintre cele două state. Riscul se menţine în perioada imediat următoare.

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să folosească toate punctele de intrare în R. Elenă şi să se asigure înaintea începerii călătoriei că au îndeplinit toate formalităţile obligatorii prevăzute de legislaţia elenă, inclusiv completarea formularului PLF (Passenger Locator Form), în care să menţioneze punctul de intrare pe teritoriul Greciei.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.