Confidenţialitate

LONDRA: Poliţia tratează incidentul de la moschee drept un atac terorist

Poliţia confirmă că tratează incidentul de la moscheea Finsbury Park, din Londra, drept un act terorism, a anunţat un reprezentant al Scotland Yard, comisarul adjunct Neil Basu, într-o conferinţă de presă.

Autorităţile au precizat că atacul a avut loc în timp ce membri ai publicului acordau primul ajutor unui bărbat căzut pe jos. Respectivul bărbat a murit, iar criminaliştii urmează să stabilească dacă decesul a fost o consecinţă directă a atacului sau nu.

În urma coliziunii cu o dubă alba, opt oameni au avut nevoie de internare la spital, dintre care doi sunt în stare foarte gravă, şi două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Toate victimele au fost din comunitatea musulmană, au precizat autorităţile.

Oficialul a anunţat că şoferul camionetei implicat în atac a fost arestat pentru tentativă de crimă, dar că suspectul nu a fost interogat încă, pentru că nu s-au încheiat procedurile de arestare.

Echipe de ofiţeri specializaţi au verificat duba, dar nu au găsit nimic periculos în ea.

Scotland Yard a subliniat că, în pofida declaraţiilor apărute în presă, potrivit cărora trei oameni s-ar fi aflat în dubă, totul sugerează deocamdată că suspectul arestat a acţionat singur.