Liviu Dragnea vrea o sesiune extraordinară a Parlamentului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare săptămîna viitoare, de miercuri pînă vineri.

Ședinţa Biroului Permanent să aibă loc miercuri, la ora 11.00.

Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc miercuri, 2 august, începând cu ora 11.00 (sala „Barbu Catargiu”, nivel P1). Pe ordinea de zi se află scrisoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, prin care se solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4 august”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.

Eventualele teme de dezbatere nu sunt cunoscute în acest moment.

Potrivit însă portalului de știri Hotnews.ro, s-ar pregăti un proiect de ordonanță care să modifice drastic legea pensiilor speciale pentru polițiști, militari și angajații serviciilor secrete.

Documentul ar fi redactat de o echipă din care fac parte Olguța Vasilescu, ministrul muncii, și Mariana Moț, secretar de stat la Ministerul Justiției.

Potrivit Hotnews.ro, însă, inițiatorul proiectului de ordonanță ar urma să fie Ministerul de Finanțe.

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, dăduse asigurări categorice săptămîna aceasta că Guvernul și majoritatea parlamentară nu au de gînd să reducă nici un fel de venit.

Adrian Țuțuianu a amintit, totuși, că întreg sistemul de pensii este acum supus unor analize guvernamentale.

Deputaţii au primit şi un SMS de la Liviu Dragnea, în care preşedintele Camerei i-a anunţat asupra intențiilor sale.

Deputatul USR Iulian Bulai a făcut public mesajul primit.

Stimaţi colegi, vă informez că intenţionez convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor în data de 2.08.2017, ora 15.00, pentru perioada 2-4.08.2017. Preşedinte Liviu Dragnea”.

Iulian Bulai a adăugat că nu va participa la lucrări și că speră că nu va fi luat prin surprindere de deciziile pe care urmează să le ia Parlamentul „în mod extraordinar”.

ELCEN și Radioul public

Premierul Mihai Tudose a declarat luni, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că a cerut la rîndul său convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.

Mihai Tudose ar vrea ca Legislativul să adopte un proiect de lege prin care societatea Electrocentrale București (ELCEN) să treacă în subordinea Primăriei Capitalei.

Compania a intrat în insolvență în octombrie anul trecut.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, la rîndul său, că liberalii vor cere suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare cu numirea unui nou Consiliu de Administraţie al Radioului public.

În opinia sa, ”cizma pesedistă distruge o instituţie publică de tradiţie”.

De asemenea, potrivit prim-vicepreședintei PNL, Raluca Turcan, în cursul sesiunii extraordinare ar putea fi audiați Ministrul de Finanțe și Avocatul Poporului.

Acestora li s-ar putea cere explicații privind intențiile cabinetului privitoare la fiscalitate și la constituționalitatea ordonanței referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS