Confidenţialitate

Liviu Dragnea: ”În anul viitor, pensiile vor fi cel puțin duble. Începând cu 2021 vor fi și pensii mărite de trei ori”

Prezent la Dumbrăveni, pentru o întâlnire cu reprezentanții PSD Suceava, Liviu Dragnea a lansat noi promisiuni privind creșterea pensiilor.

”Am mărit salariile la medici, așa cum n-au fost niciodată în România. Și medicii nu mai pleacă, pentru că avem nevoie de ei aici, să ne trateze pe noi, nu să trateze străinii! După bătaia de joc la adresa profesorilor, am mărit salariile și se vor mări an de an cu câte un sfert. În anul viitor, pensiile vor fi cel puțin duble. Începând cu 2021 vor fi și pensii mărite de trei ori. Și nu vorbesc de pensiile speciale”, le-a spus Liviu Dragnea sucevenilor, reacționând la un comentariu critic venit din sală.

Unul dintre cei prezenți l-a acuzat pe președintele PSD că nu a făcut nimic. Prima reacție a lui Liviu Dragnea? ”Nimic ești tu, ți-o spun direct! Ai răbdare să-ți spun ce am făcut noi, mincinosule!”, i-a replicat liderul PSD, apoi a avansat noi promisiuni privind pensiile, după ce a spus că ”medicii nu mai pleacă”, după ce le-a mărit salariile.