Confidenţialitate

Linie telefonică pentru reclamații la Spitalul Județean Arad

Începând mâine, pacienții internați pe secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sau aparținătorii acestora pot sesiza, în timp real, și telefonic, orice nemulțumire legată de tratament, condiții sau asistență medicală.

Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Florina Ionescu, spune că se fac eforturi susținute pentru a asigura toate cele necesare pentru tratamentul și îngrijirea medicală adecvate, dar uneori apar neînțelegeri între pacienți, aparținători și personalul medical, iar linia telefonică înființată permite verificarea și rezolvarea de îndată a fiecarei sesizări.
Astfel, de luni până vineri,  între orele  09.00 – 15.00, cetățenii care vor să sesizeze o problemă din spital pot suna la numărul de telefon: 0754 22.10.90.

De asemenea, în afara intervalului menționat pot lăsa mesaje scrise, la același număr de telefon.

Pacienții sau aparținătorii au posibilitatea să sesizeze problemele cu care se confruntă în spital și în scris, prin intermediul paginii de internet a spitalului – www.scjarad.ro, pe secție sau la secretariatul unității.

Numărul de telefon poate fi găsit și pe pagina de internet a spitalului, dar și pe contul de Facebook al unității medicale.