Liga mexicană de fotbal s-a încheiat, după ce 8 fotbaliști s-au infectat cu coronavirus

Campionatul de fotbal din Mexic a decis încheierea bruscă a sezonului, fără să fie desemnată o echipă campioană, imediat după ce clubul Santos Laguna a anunţat opt noi cazuri de contaminare cu coronavirus.

A doua parte a sezonului din Mexic, denumit “Clausura“, fusese deja suspendat la 15 martie, din cauza pandemiei.

Liga Profesionistă din această țară a comunicat că a luat această hotărâre pentru “a nu pune în pericol niciun membru al familiei fotbalului mexican – jucători, antrenori, oficiali, arbitri, fani şi ziarişti”.

Următorul sezon, care va începe cu pria parte, denumită “Apertura“, va debuta la o dată ce va fi fixată pe baza recomandărilor de la ministerului Sănătăţii.

Amintim, luna trecută, Liga Mexicană a decis să suspende promovările şi retrogradările din primele două eșaloane pentru şase ani, pentru a permite redresarea financiară a cluburilor, intrate într-o criză gravă provocată de pandemie.

În Mexic s-au raportat până acum 59.567 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 6.510 decese.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS