Confidenţialitate

Legea carantinării: asimptomaticii vor fi internați 48 de ore

Legea carantinării și izolării ar urma să ajungă miercuri la votul final în plenul Senatului.

După ce marți seara va fi adoptat raportul Comisiei Juridice.

O modificare de ultimă oră se referă la internarea asimptomaticilor. Ministrul Sănătății a propus un termen de 72 de ore, senatorii au acceptat doar 48 de ore – perioada de internare a acestor pacienți, timp în care vor fi evaluați medical, după care ei să poată merge acasă sau într-un centru de izolare până la 14 zile.

Cei care au simptome, vor sta în spital până la ameliorarea stării de sănătate. Dacă acest lucru se va întâmpla înainte de 14 zile, condiția este să stea în izolare până la împlinirea acestui termen.

Referitor la copii, ministrul a transmis că minorii ai căror părinți sunt internați din cauza infectării cu coronavirus nu vor rămâne în grija statului, ci a rudelor de până la gradul patru.

El a mai spus că acolo unde este nevoie se va suplimenta numărul personalului medical și că acest fapt se va face inițial prin transfer voluntar și se vor acorda bonificații.

„Vom avea stare de alertă încă 30 de zile”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tataru, marți seara, la ieșirea de la discuțiile din Senat pe Legea carantinei.