Klaus Iohannis: “Alegerile vor genera schimbări în spațiul politic” – AUDIO

Președintele Klaus Iohannis a declarat că alegerile europarlamentare și referendumul de duminică vor genera schimbări în spațiul politic românesc.

El a anunțat, de asemenea, că nu va mai acorda PSD încă o nominalizare pentru funcția de premier.

Premierul Viorica Dăncilă a spus, miercuri, în cursul unei vizite făcute în județul Bacău, că nu îi este teamă de o eventuală pierdere a funcției, deoarece „întotdeauna când te duci pe o funcție știi că va veni și ziua în care pleci”.

Reacția premierului a venit în condițiile în care președintele PSD, Liviu Dragnea, spunea că situația Guvernului va fi analizată după alegeri, moment în care va aștepta de la premier și o propunere legată de remanieri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sunt convins că rezultatele de la alegerile europarlamentare și de la referendum vor genera schimbări în spațiul politic.

Pot să vă spun, chit că nu vorbim de asta acum, că PSD nu va primi încă o nominalizare de la mine.

Să înțelegem că alegerile vor schimba spațiul polițic românesc“, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a numit trei premieri propuși de PSD în ultimii doi ani – pe Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă.

Pe de altă parte, președintele i-a acuzat pe liderii partidului de guvernămînt că vor să boicoteze consultarea populară și că dau dovadă de duplicitate în această privință.

Anterior, Viorica Dăncilă anunțase că va vota la referendum.

Întrebările supuse votului fac referire la interzicerea amnistiei și a grațierii pentru fapte de corupție și la ordonanțele de urgență emise în domeniul organizării judiciare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.




Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS