Confidenţialitate

Jurnal de carantină: Ziua 13

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.

Președintele a anunțar prelungirea stării de urgență în România cu încă o lună de zile, începând de săptămâna viitoare. Klaus Iohannis a subliniat că, deși avem mai puține cazuri de coronavirus decât alte țări, “nu trebuie să ne relaxăm”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 4.057, în creștere cu 193.

Bilanțul deceselor a ajuns la 176, în creștere cu 25 de cazuri mortale. 406 pacienți s-au vindecat.

Aproape 500 de medici și asistente sunt infectați cu noul coronavirus. Numărul acestora crește pe măsură ce acestea sunt supuse testelor.

80 de cadre medicale angajate ale servicilor de ambulanță din România s-au îmbolnăvit de COVID-19, susțin reprezentanții acestora.

Ministrul Sănătății a ordonat Direcției de Sănătate Publică Timișoara să înceapă de urgență o verificare la Spitalul Municipal, unde mai mulți nou-născuți au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.

Nelu Tătaru i-a demis, anterior, pe șefii direcțiilor de sănătate publică din județele Timiș, Arad, Brașov și Vâlcea.

Fostul polițist care a infectat cu noul coronavirus cadrele medicale ale Spitalul bucureștean Gerota, din subordinea Ministerului de Interne, a fost externat. Ofițerul pensionar a ascuns o deplasare într-o zonă de risc din străinătate.

Încasările la buget la finalul lunii martie au scăzăt cu peste un sfert, a declarat – pentru Europa FM – surse din cadrul Ministerul de Finanțe. Pe de o parte, unele companii au avut pe final de lună, mai puține încasări, iar pe de altă parte, altele firme mari au preferat să amâne plata taxelor curente din cauză că Statul a anunțat la începutul stării de urgență că nu penalizează pe nimeni pentru întârzieri.

Ministerul Sănătății și cel al Muncii vor primi cei mai mulți bani la rectificarea bugetară, extraordonară, prima din acest aflată în dezbaterea Guvernlui. Șapte miliarde de lei vor fi alocate pentru plata șomajului tehnic și a altor ajutoare anunțate deja de Executiv, în contextul epidemiei de nou coronavirus, anunță ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.

Aproape 300.000 de români au depus cereri pentru șomaj tehnic, potrivit ministrului Muncii.

Plata indemnizației de creștere a copilului, care ar fi expirat pe durata stării de urgență, va fi prelungită automat.

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care mandatele aleșilor locali vor fi prelungite cel târziu până la 31 decembrie. Decizia, în contextul în care epidemia va amâna, cel mai probabil, organizarea alegerilor locale.

Un bărbat din Bucureşti a încercat să introducă heroină ascunsă într-o pâine într-un centru de carantină din județul Ilfov. Individul le-a spus jandarmilor că i-a adus nepotului său, întors din Germania, mai multe alimente. Autorităţile au verificat pachetul bărbatului şi au descoperit drogurile.

Bilanţul pandemiei de coronavirus a ajuns la 72.638 de morţi pe plan global, unde s-au înregistrat până în prezent peste 1.309.000 de cazuri de infectare, cele mai multe în Statele Unite.

Metropola americană New York este pe punctul de a pierde controlul epidemiei de nou coronavirus. Spitalele fac cu greu față numărului mare de persoane infectate. Morgile acestora sunt arhipline.

Diagnosticat cu coronavirus, premierul britanic  a fost transferat la terapie intensivă, din cauza deteriorării stării de sănătate, anunţă Guvernul de la Londra. Atribuțiile lui Boris Johnson au fost preluate temporar de ministrul Externelor.

Franța a raportat, luni, alte 833 de decese, cel mai grav bilanț de la izbucnirea epidemiei în această țară. Numărul cazurilor mortale a ajuns la 8.911 în Hexagon.

În Spania, numărul de decese cauzate de noul coronavirus a scăzut, pentru a patra zi la rând. Autoritățile au raportat alte 637 de cazuri mortale, cel mai redus bilanț epidemic înregistrat în statul iberic după 24 martie. Spania are cel mai mare număr de decese dintre țările afectate, anume un total de 13.055.

Autoritățile sanitare italiene au anunțat, luni, alte 636 de decese cauzate de noul coronavirus, în creştere cu peste 100 faţă de duminică. Bilanțul epidemic a ajuns la 16.523 de cazuri mortale în Peninsulă.

Institutul german de Boli Infecţioase a raportat, luni, 3.677 de noi infectări cu coronavirus, ridicând totalul la 95.391. Pentru a patra zi la rând, numărul îmbolnăvirilor confirmate a scăzut. Bilanţul total al deceselor a crescut la 1.434 în Germania.

Cancelarul german consideră că actuala pandemie reprezintă cel mai mare test pentru Uniunea Europeană. “Avem o provocare uriaşă privind sănătatea, provocare care afectează toate statele membre, chiar dacă în mod diferit”, a declarat Angela Merkel.

Pentru prima oară în 167 de ani, India a blocat trenurile de călători. Vagoanele devin spitale în contextul răspândirii cazurilor de SAR-CoV-2.

Necesar Spital este platforma lansată de un programator român care conectează zeci de spitale cu donatorii și furnizorii din țară.

  • Jurnal online de carantină realizat de Andrei Paleu