Judecătorul Cristi Danileț, despre situația DNA: Decizia președintelui este supremă | AUDIO

Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să analizeze consistența propunerii de revocare din funcție a procuroarei-șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.

Așa afirmă judecătorul Cristi Danileț, fost membru al Consiliului.

La sfîrșitul anului trecut, secția de procurori a CSM a analizat activitatea managerială a doamnei Koveși și a decis că nu se impune revocarea acesteia.

De la sfîrșitul lui octombrie pînă astăzi ce anume s-a întîmplat de a declanșat această procedură de revocare? Asta trebuie să explice ministrul (Tudorel Toader, n.r.)“, a spus Cristi Danileț într-un interviu la Europa FM.

Potrivit judecătorului clujean, “dacă între 31 octombrie și 22 februarie nu există argumente în plus, înseamnă că ceea ce a spus președintele este clar: nu avem motive de revocare“.

Cît de mult contează însă opinia CSM?

În opinia domnului Danileț, ea ar trebui să fie elementul decisiv.

Președintele este cel care are decizia. El nu este ținut nici de propunerea ministrului, nici de avizul CSM“.

Decizia președintelui este supremă, suverană și – dacă vreți – discreționară“, a mai spus Cristi Danileț.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ce spune Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi că va porni procedura de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi pentru ”acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”.

Între altele, ministrul a spus că doamna Kovesi a avut un “comportament excesiv de autoritar” atunci când a supravegheat “personal” ancheta în legătură cu OUG 13/2017.

De asemenea, refuzul şefei DNA de a se prezenta în faţa Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 reprezintă – în opinia sa – o încălcare a autorităţii Parlamentului.

Tudorel Toader a citat dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, în care se arată că procuroarea-șefă a DNA a refuzat să dea curs celor trei invitaţii de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă, fapt care a contribuit la prelungirea perioadei de activitate a respectivei comisii.

Ministrul Justiţiei a invocat, de asemenea, cazuri de oameni arestaţi “pe nedrept” care au fost apoi achitaţi şi au primit despăgubiri de la CEDO.

Rugat insistent de ziariști să ofere exemple, Tudorel Toader a refuzat.

Președinția afirmă, într-un comunicat, că raportul privind activitatea managerială a DNA ar fi lipsit de claritate și că se impune o analiză aprofundată a acestui document.

Procurorul General, Augustin Lazăr, a afirmat că – în opinia sa – nu există nici un motiv legal de revocare a șefei DNA.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS