Confidenţialitate

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Un ticălos neglorios

Trumpf părăsește Casa Albă încurajând încă o dată violența. Ritualul predării funcției între președintele care pleacă și președintele care vine e o piatră de temelie a civilizației politice americane. Mesajul pe care îl transmite este de pace, unitate și normalitate democratică. Cu 150 de ani în urmă, America a fost sfâșiată de războiul civil. Imaginea celor doi președinți mergând împreună și dându-și mâna spune: votanții mei nu sunt inamicii votanților tăi, a fost o competiție democratică, avem un câștigător, data viitoare poate veți câștiga voi, dar mergem înainte cu toții, suntem toți americani, nu dușmani.

Refuzând să-l întâmpine pe Joseph Biden, Trump le transmite suporterilor săi fanatici să rămână cu arma la picior: „We will be back in some form!”, „Ne vom întoarce, într-o formă sau alta!”. Ceremonia de mutare de la Casa Albă în piscina lui din Florida a fost organizată tipic pentru un dictator dintr-o țară cocotieră – într-o bază militară, cu asistența formată din militari, rubedenii și aplaudacii săi verificați. După ce și-a debitat așteptatul discurs confecționat din minciuni, minciuni sfruntate și ciozvârte de adevăr, s-a țocăit pe lângă obraji cu familionul – respingătoare priveliște! Așa că, la zicerea „N-am pornit niciun război în mandatul meu!”, n-a avut cine să-i strige: „Ba ai pornit unul, nemernicule, în țara ta!”

Poate că niciodată n-a fost mai adevărată expresia „greaua moștenire” ca pentru Joe Biden și Kamala Harris. Trump lasă în urmă un Iran și o Coree de Nord care plusează nuclear, înaltă tensiune cu China, relații rupte aproape complet cu Rusia, o Uniune Europeană umilită, tratată cu politica de tarabagiu a lui Trump, pe linia trasată de altă figură neagră a politicii republicane, fostul Secretar al Apărării, Donald Rumsfeld: „Pentru USA, Europa e un teren imobiliar”.

Și, poate lucrul cel mai rău, America arătând ca o putere rea. „America e mare pentru că e bună. Când va înceta să fie bună, America va înceta să fie mare”, spune o vorbă veche. Trump a pus USA în confruntare cu China și Rusia în termenii puterii rele emanate de aceste două dictaturi.

Iar acasă, pe lângă lupta cu pandemia lăsată de Trump să explodeze, Biden-Harris au poate sarcina cea mai dificilă: cum să-i recupereze pe votanții lui Trump. Ex-președintele n-a fost votat numai de psihopați ca aceia care au atacat Capitoliul. Sunt mulți cetățeni civilizați care l-au ales dintr-un anume interes. Le-a scăzut taxele, au găsit o slujbă, au câștigat mai bine. Creștinii evanghelici l-au considerat folositor bisericii lor, chiar dacă, potrivit unui înalt prelat, „He is not an altar boy!”, „Nu e ușă de biserică!”. Iar alții s-au dus spre Trump fiind scoși din sărite de exagerările, uneori grotești, ale „corectitudinii politice” promovate de stângiștii talibani. Toți trebuie recâștigați pentru democrație…

În ce mă privește, îmi îngădui să sper că acești oameni vor avea un sentiment, dacă nu de vinovăție, atunci de rușine, pentru consecințele alegerii lor asupra Americii, lumii, umanității.

Că prin ce-am scris și am spus, chinuindu-mi creierul vreme de 4 ani, am reușit să conving măcar un român din Statele Unite să nu-l voteze pe Trump, măcar un român din România să nu-l mai idolatrizeze.

Și că nu voi mai fi silit să-l văd și să-l aud vreodată pe acest „inglorious bastard”, ticălos neglorios, care pleacă dând cu pietre.

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.