Jean-Claude Juncker: „Acordul Brexit nu va fi renegociat”

Uniunea Europeană nu va renegocia Acordul Brexit convenit cu Marea Britanie – iată ce i-a transmis, în seara de joi, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, lui Boris Johnson, noul premier britanic.

Acesta și-a preluat miercuri atribuțiile și a dat afară o bună parte a miniștrilor din precedentul cabinet.

În posturile-cheie se află acum mai multe dintre figurile importante ale campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Boris Johnson recunoscuse miercuri că un așa-numit hard Brexit (plecarea Regatului din Uniunea Europeană în lipsa unui acord) e încă posibil, “dacă Bruxelles-ul nu va vrea să renegocieze”.

„Preşedintele Jean-Claude Juncker şi premierul Boris Johnson au discutat la telefon.

Preşedintele Juncker a reafirmat angajamentul de a colabora în cel mai bun mod posibil (…), dar a reluat poziţia UE că Acordul Brexit este cel mai bun şi singurul posibil, fiind în conformitate cu liniile trasate de Consiliul European”, a comunicat Comisia Europeană.

Bruxelles-ul e dispus să aducă modificări declarației politice care însoțește acordul și care va constitui baza viitoarei relații dintre Regat și Uniunea Europeană.

„Orice idei formulate de Marea Britanie vor fi analizate, cu condiţia de a fi compatibile cu Acordul Brexit„, a precizat Comisia.

Ton aspru

Solicitările de modificare a acordului formulate de noul premier britanic sunt „inacceptabile” şi UE trebuie să se pregătească pentru o ieşire a Marii Britanii fără acord, a avertizat și negociatorul- şef al Uniunii, Michel Barnier.

Boris Johnson se opune așa-numitului backstop (plasa de siguranță menită să elimine pericolul reinstituirii controalelor vamale la granița dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, și Republica Irlanda, stat membru al Uniunii Europene).

Premierul Marii Britanii vrea ca acest mecanism să fie scos din textul acordului negociat de predecesoarea sa, Theresa May.

„Este evident inacceptabil şi nu ţine de mandatul Consiliului European„, a afirmat Michel Barnier într-o scrisoare adresată reprezentanţilor celorlalte 27 de state membre.

„După cum sugerează discursul său mai degrabă agresiv, trebuie să ne pregătim pentru o situaţie în care el acordă prioritate planificării unui <<no deal>>, în parte pentru a face presiuni asupra unităţii UE 27„, a adăugat Michel Barnier.

„O absenţă a unui acord nu va fi niciodată alegerea UE, dar trebuie să fim cu toţii pregătiţi pentru toate scenariile”, a insistat el.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS