Confidenţialitate

Italia aprobă un nou pachet de stimulare a economiei

Italia a aprobat un nou pachet de stimulare a economiei în bugetul pentru 2021, pentru a favoriza o revenire activității după criza coronavirusului, conform Reuters.

Coaliția de guvernământ a convenit asupra unei versiuni preliminare a pachetului de stimulare, a declarat o sursă guvernamentală. Alături de măsuri de sprijinire a sistemului de sănătate și de educație, guvernul va înființa un fond de 4 miliarde de euro pentru a compensa companiile cele mai afectate de criză.

Bugetul extinde, de asemenea, schemele de disponibilizare temporară și oferă scutiri de impozite pentru a sprijini ocuparea forței de muncă în sudul țării.

Premierul italian Giuseppe Conte este așteptat să anunțe, de asemenea, noi măsuri pentru a reduce creșterea constantă a cazurilor de COVID-19 din ultimele săptămâni.

Una dintre țările europene cele mai afectate de pandemie, Italia a prognozat o contracție economică de 9% pentru 2020 și un deficit bugetar echivalent cu 10,8% din PIB.

Pachetul de stimulare va menține deficitul de anul viitor la 7% din PIB, în creștere față de prognoza de 5,7% din aprilie, reflectând cheltuielile suplimentare.

Italia a prognozat o creștere economică de 6% pentru 2021.

Măsurile de sprijin vor totaliza anul viitor 40 de miliarde de euro, inclusiv împrumuturi ieftine și subvenții din Fondul de redresare al Uniunii Europene.