Confidenţialitate

Israel: Cei care au intrat în contact cu o persoană infectată cu tulpina indiană trebuie să stea în carantină

Persoanele vaccinate sau care anterior au avut COVID ar putea sta 14 zile izolate la domiciliu, dacă au intrat în contact cu o persoană infectată cu o variantă periculoasă a noului coronavirus, de exemplu, dacă au călătorit cu același avion, a explicat Ministerul Sănătății din Israel, citat de Reuters.

În contextul apariției de noi focare cu varianta Delta a coroanvirusului, autoritățile au amintit că riscă amenzi uriașe israelienii care călătoresc în țări aflate pe lista neagră, adică țări cu riscuri mari de COVID, așa cum sunt Argentina, Brazilia, Africa de Sud, India, Mexic și Rusia.

Aproape 55 la sută din populația Israelului s-a vaccinat anti-COVID, însă gradul de imunizare în rândul copiilor cu vârsta de peste 12 ani este destul de mic și au apărut unele focare în școli.

Autoritățile spun că, în situația în care copiii nu vor respeca carantina, părinții vor amendați cu până la 1.500 de dolari.