Confidenţialitate

INFOMANIA • 21 aprilie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

  • Cei doisprezece membri ai juriului care a deliberat cazul morții afro-americanului George Floyd l-au declarat “vinovat” pe fostul polițist Derek Chauvin. Victima a murit asfixiată sub genunchiului agentului, în urmă cu mai puțin de un an, în timpul unui arest. Agonia lui George Floyd a durat 9 minute, în care a spus, de mai multe ori, că nu are aer. Un judecător va pronunța sentința în acest caz. Sentința maximă poate ajunge la 40 de ani în spatele gratiilor. Moartea tragică a lui George Floyd a generat proteste și a reaprins tensiunile rasiale în Statele Unite. Membri ai Gărzii Naționale patrulează în Minnneapolis de teama unor violențe de stradă. După ce a telefonat familia lui George Floyd, președintele Joe Biden a ținut un discurs în care a apreciat că rasismul reprezintă “apăsare” pe sufletul națiunii americane. Un caz similar este cercetat, în aceste zile, de procurorii piteșteni. Un bărbat a murit după o imobilizare brutală. Doi polițiști se află în arest.
  • După o săptămână de criză politică și două runde prelungite de negocieri, partidele din coaliție par că au îngropat securea războiului. PNL, USR PLUS și UDMR au parafat o completare a acordului de guvernare. Conform actului adițional, deciziile politice majore se vor lua “colegial”. Totodată, partenerii politici se angajează să nu mai aibă poziţii publice prin care să submineze activitatea şi agenda guvernamentală. Revocarea unui ministru se va putea face după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe acesta, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier. Miercuri dimineață, USR PLUS ar urma să anunţe o propunere pentru portofoliul Sănătăţii. De o săptămână, cel mai încercat minister în timp de pandemie este condus interimar. Premierul Florin Cîțu l-a destituit pe Vlad Voiculescu, stârnind cea dintâi criza politică majoră după doar 4 luni de guvernare în coaliție.
  • Reprezentanții guvernului și ai Patriarhiei ar urma să discute, miercuri, despre organizarea slujbelor din perioada sărbătorilor pascale. Sinodul Bisericii Ortodoxe a trimis parohiilor din țară unele recomandări, aprobate de către Patriarhul Daniel. Între altele, ceremoniile religioase pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, anume dezinfectarea mâinilor, purtarea măștii sanitare și respectarea distanței de cel puțin 2 metri între persoane în interior sau un metru și jumătate în afară. Totodată, bisericile trebuie să pregătească mai mulți voluntari care să se asigure că slujbele se desfășoară în ”bune condiții”. Pentru a evita aglomerația, în exteriorul bisericilor se vor organiza mai multe puncte de distribuire a pâinii sfințite, ambalată din vreme în pachete de unică folosinţă închise. Credincioșii sunt sfătuiți să meargă la cea mai apropiată biserică de domiciu. În noaptea de Înviere, deplasarea se va putea face pe jos, cu automobilul personal sau taxiul. Mijloacele de transport în comun nu vor circula.
  • România a consemnat, marți, 237 de decese asociate Covid, un record negativ de la izbucnirea pandemiei. La Terapie Intensivă sunt 1.432 de pacienți în stare gravă, în ușoară scădere. Alte 3.000 de infecții au fost depistate, la 35.000 de teste efectuate. Între timp, au fost realizate aproape 89.000 de vaccinări zilnice, record, cele mai multe cu serul Pfizer. Au fost raportate 140 de reacții adverse. Autoritățile caută soluții pentru a accelera campania de vaccinare. Persoanele spitalizate vor putea fi imunizate, spre exemplu, pe perioada internării. Centrele și echipele mobile își vor începe activitatea de miercuri. Într-o primă etapă, caravanele vor ajunge în 7 judeţe, administrând ser Moderna. La Deva, de sâmbătă, se deschide primul centru de tip “drive-through” fără programare prealabilă, doar cu buletinul. Persoanele vor fi imunizate cu Pfizer fără a coborî din mașină sau taxi. Următorul astfel de centru va fi deschis la București. La Timișoara, în weekend va fi organizat un maraton al vaccinării. Membrii trupei Cargo s-au alăturat inițiativei. Liderul grupului, Adi Bărar, a fost răpus de Covid în urmă cu o lună.
  • Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a concluzionat că există o legătură între vaccinul anti-Covid produs de Johnson & Johnson și cazuri rare de tromboze. Beneficiile depășesc, totuși, riscurile, a căror cauză nu a putut fi identificaă. Cheagurile pot să apară la nivelul creierului și abdomenului. Acest efect advers va trebui înscris în prospect, la fel ca în cazul vaccinului AstraZeneca. Vaccinările cu Johnson & Johnson au fost suspendate atât în Europa, cât și în Statele Unite. Autoritățile medicale de dincolo de Atlantic au raportat mai multe cazuri de tromboze, dintre care unul mortal. Agenţia Europeană a Medicamentului a precizat că, în întreaga lume, au fost înregistrate peste 300 de cazuri rare de coagulare a sângelui, combinate cu scăderea numărului de trombocite, după utilizarea tuturor vaccinurilor împotriva Covid.
  • Certificatul digital de călătorie va deveni disponibil în Europa cel mai probabil de la 1 iulie. Justificat, statele vor putea impune în continuare restricții în funcție de situația epidemiologică, a precizat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Certificatul, care nu fi va fi similar unui pașaport, va respecta regulile privind protecția datelor personale, acestea fiind păstrate doar de statul care îl emite. Comisia Europeană ar urma să discute pe tema acestor documente cu guvernul Statelor Unite.
  • Reprezentanții industriei ospitalității și premierul au discutat, marți, despre perspectiva repornirii activității. Potrivit lui Florin Cîțu, restaurantele s-ar putea redeschide indiferent de rata de incidență dintr-o localitate, dacă personalul unităților se imunizează. Între timp, unele companii își amenajează propriile spații de imunizare și așteaptă doze de vaccin.
  • Elevii ar putea avea vacanţe la date diferite, în funcţie de regiunea în care trăiesc, potrivit unei propuneri legislative. Turismul ar avea de câștigat și s-ar reduce și aglomerația în trafic, din timpul vacanțelor, susțin inițiatorii. După un an în care şcoala a fost profund afectată de pandemie, încă o schimbare nu poate decât să bulverseze mai mult, a spus la Europa FM, liderul Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu.
  • Carantina va fi relaxată în Olanda, de săptămâna viitoare, în ciuda ratelor de infecţii încă ridicate. Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, care sunt în vigoare de trei luni, vor fi ridicate începând cu 28 aprilie, a aunțat premierul Mark Rutte. Funcţionarea restaurantelor şi barurilor va fi permisă pe terasele acestora, de la prânz până la ora 18.00.
  • Situația devine tot mai disperată în spitale din India. Potrivit BBC, spitalele din New Dehli sunt depășite de avalanșa de cazuri Covid. Crematoriile şi cimitirele fiind pline până la refuz. Premierul indian, Narendra Modi, a exclus posibilitatea instituirii carantinei la nivel naţional.
  • Pilotul rănit în urma prăbușirii unui avion Mig-21 Lancer în județul Mureș, marți, a fost adus la București pentru îngrijiri medicale la Spitalul Militar Central. Starea sa era stabilă. Martorii spun că pilotul a efectuat manevre pentru a evita ca aparatul să cadă peste satul Dedrad și s-a catapultat. Prăbușirea este cercetată de Parchetul Militar. Ministerul Apărării plănuiește retragerea MIG-urilor din uz.
  • Suspectat de crimă, un bărbat a fost prins în judeţul Alba. Doi poliţişti l-au urmărit pe fugar cu motocicletele într-o pădure în care accesul autoturismelor este dificil.
  • Liberalul Gelu Puiu și-a dat demisia din postul de secretar de stat în Ministerul Mediului. Jurnaliștii portalului Recorder au dezvălui că acesta a schimbat din funcție mai mulți șefi de direcții silvice din țară, în urma unei campanii de șantaj. Gelu Puiu se afla în strânsă legătură cu fostul ministru al Mediului Costel Alexe, devenit între timp președinte al Consiliului Județean Iași. Procurorii anticorupție îl anchetează pe acesta din urmă pentru luare de mită şi instigare la delapidare.
  • Susţinători ai opozantului rus Alexei Navalnîi au lansat un apel la proteste în întreaga țară pentru ziua de miercuri, când este programat discursul anual al preşedintelui Vladimir Putin. Principalul contestatar al acestuia se află într-un spital penitenciar, unde a ajuns după aproape 3 săptămâni de grevă a foamei. Alexei Navalnîi s-a plâns de condițiile de detenție, care i-ar agrava starea de sănătate. Anul trecut, disidentul a fost tratat în Germania pentru otrăvirea cu o neurotoxină. Țările occidentale urmăresc cu preocupare cazul lui Alexei Navalnîi, în timp ce Rusia denunță o ingerință în afacerile sale interne.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus omologului rus, Vladimir Putin, să se întâlnească la frontiera comună a celor două țări, zonă de conflict în ultimii ani. În această perioadă, Rusia a mobilizat la granița cu Ucraina mai mult de 100.000 de militari, chipurile pentru efectuarea unor exerciții. Ministerul de Externe al Franţei a transmis că ar fi “inacceptabil” şi nu va rămâne “fără consecinţe” un eventual nou atac asupra suveranităţii Ucrainei, după cel precedent, de anexare a Crimeei, în 2014. De cealaltă parte, Rusia acuză NATO de ”activitate provocatoare” în apele şi spaţiul aerian ale Mării Negre.
  • Preşedintele Ciadului, care a condus autoritar ţara timp de peste 30 de ani şi a fost un important aliat al Occidentului în lupta împotriva jihadiștilor din Africa, a fost ucis. La o zi după ce a fost reconfirmat în postul de șef al statului, Idriss Deby vizita trupele în nordul ţării, când a fost vizat de un atac. Fiul său, Mahamat, a fost numit preşedinte interimar, urmând să conducă țara alături de armată.
  • În Germania, Markus Söder de la Uniunea Creştin-Socială din Bavaria a renunţat la cursa pentru postul de cancelar, ușurându-i misiunea lui Armin Laschet, lider al Uniunii Creştin Democrate. Premier al statului Renania de Nord-Westfalia, politicianul CDU nu stă stă prea bine în sondajele de opinie. În alegerile din septembrie, Armin Laschet va fi contracandidat al șefei Verzilor, Annalena Baerbock, mai tânără cu o generaţie decât el şi singura femeie care candidează în septembrie pentru funcţia de cancelar al Germaniei, pe care Angela Merkel o lasă după 16 ani.
  • În etapa a doua de play-out a Ligii 1 de fotbal, UTA Arad s-a impus pe terenul Dinamo cu 1-0. Bucureștenii au ratat un penalty. Același scor l-a obținut și FC Viitorul Constanţa în confruntarea cu Gaz Metan Mediaş. În fine, Astra Giurgiu a învins FC Hermanstadt cu 3-1.
  • Unii dintre membrii controversatei Super Ligi de fotbal a Europei s-au răzgândit. Machester City și-a anunțat retragerea din proiect, marți seară, la presiunea suporterilor. Un gest similar ar urma să facă și Chelsea. Nici prezența cluburilor spaniole FC Barcelona și Atletico Madrid nu mai este sigură. Super Liga echipelor bogate a fost contestată de UEFA și FIFA, care au amenințat cu procese și chiar cu excluderea jucătorilor care se implică în această schismă fotbalistică de la Campionatul European și cel Mondial.
  • Dinamo a suferit prima înfrângere în acest sezonul al Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Bucureștenii au fost învinși de constănțenii de la Dobrogea Sud, scor 24-22. Formația din Șoseaua Ștefan cel Mare a a ratat astfel, cu 4 etape rămase până la finalul campionatului, o primă ocazie de a câștiga matematic titlul.
  • Vremea se va încălzi uşor, devenind apropiată de normal în majoritatea regiunilor. În nord-vestul ţării înnorările vor fi persistente şi va ploua, iar în restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate, îndeosebi după-amiaza şi seara, când local vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. La munte, la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar local şi temporar şi în sudul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade. La București, vremea se va încălzi, devenind normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi spre searã, când vor fi averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.