Confidenţialitate

INFOMANIA • 16 martie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | AUDIO

  • În timp ce mai multe țări europene au suspendat din precauție vaccinările cu serul AstraZeneca, autoritățile din România au decis luni seară, într-o ședință extraordinară, să continue imunizările. Au fost analizate rapoartele privind reacțiile adverse înregistrate la nivel național și european. În ultimele zile, pe continent au fost consemnate tulburări de coagulare a sângelui. Numărul acestora “este redus” printre pacienții vaccinați, fără să depășească frecvența raportată în rândul populației generale nevaccinate, a susținut Comitetul anti-Covid într-un comunicat transmis aseară. În plus, beneficiile vaccinării ar depăși riscul apariției de reacții adverse. Agenția Europeană a Medicamentului va analiza, joi, cazul vaccinului produs de compania anglo-suedeză AstraZeneca. Organizația Mondială a Sănătății are programată, marți, o ședință pe aceeași temă. Franța, Germania, Italia, Spania și Portugalia au suspendat preventiv imunizările după raportarea mai multor cazuri de tromboză la persoane cărora le-a fost administrat serul, creat în colaborare cu experții universității Oxford. Prestigioasa instituție de cercetare a susținut că există ”probe foarte liniştitoare” privind siguranţa vaccinului. Potrivit acestora, nu a existat o creştere a fenomenului cheagurilor de sânge în Regatul Unit, unde au fost administrate majoritatea dozelor AstraZeneca produse. Reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, doctorul Alexandru Rafila a spus că vaccinul este unul bun şi sigur, fiind folosit pentru imunizarea a peste 17 milioane de persoane la nivel global. Potrivit lui, cazurile punctuale de reacții adverse trebuie atent analizate. Săptămâna trecută, România a pus în carantină 4.000 de doze AstraZeneca dintr-un lot de peste 70.000. Celelalte doze au fost folosite, mai ales că a început a 3-a etapă de vaccinare la nivel național. Imunizările se fac cu prioritate în orașele unde rata de infectare este foarte ridicată. După ce platforma online a depășit problemele tehnice, peste 350.000 de persoane s-au înscris pe listele de așteptare.
  • Se menține la peste 1.200 numărul pacienților cu forme grave de Covid, internați la Terapie Intensivă. La Bucureşti s-au identificat 50 de noi paturi ATI şi 140 de paturi de terapie intermediară. Se depun eforturi pentru a fi redeschis spitalul modular de la Lețcani, Iași. Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan a atras atenția că a sporit mult numărul de infecții într-un interval foarte scurt. Aproape 3.000 de cazuri de Covid au fost raportate luni, la puțin peste 12.000 de teste efectuate duminică. Așadar, un test din patru a ieşit pozitiv. Șeful Departamentuli pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat aseară că România este în al treilea val al pandemiei după o creștere constanță a numărului de infecții. Alte peste 80 de decese au fost asociate Covid. Potrivit Institutului de Sănătătate Publică, tulpina britanică de coronavirus a răpus 10 pacienți în România. Aceasta circulă în peste jumătate din judeţe și s-ar putea extinde în întreaga țară curând.
  • Ministerul Apărării a prezentat, luni seară, concluziile verificărilor de la Casa Armatei din Focşani după scandalul vaccinărilor făcute peste rând. Se confirmă că 145 de doze de vaccin au fost administrate unor persoane civile, pentru care nu au putut fi identificate date care să certifice încadrarea în criteriile stabilite în strategia de imunizare. MApN l-a demis pe șeful Spitalului Militar din Focșani și a dispus reorganizarea activităţilor în cadrul centrelor de vaccinare pentru asigurarea evidenţei corecte, cu verificarea strictă a condiţiilor de eligibilitate şi a procedurilor. Controalele vor continua în celelalte centre de vaccinare organizate de Ministerul Apărării. Portalul Recorder a dezvăluit, săptămâna trecută, că peste 7.000 de persoane s-au vaccinat mai devreme decât ar fi avut dreptul. Casa Armatei din Focșani se afla pe această listă a rușinii.
  • Coordonator al campaniei de vaccinare, colonelul Valeriu Gheorghiţă a spus că personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit până în prezent. Medicul militar îşi doreşte ca această situaţie să fie rezolvată cât mai rapid tocmai pentru a motiva suficient cadrele din aceste centre.  Vicepremierul Dan Barna a dat asigurări că situația își va găsi rezolvare “în zilele următoare”, sumele fiind prevăzute în buget. Ministerul Sănătăţii are ca prioritate aceste plăți, a explicat liderul USR.
  • Inspectorii sanitari au descoperit nereguli după controlul făcut la Spitalul Județean din Sibiu. Recent, o fostă angajată a unității a dezvăluit, sub protecția anonimatului, că pacienții Covid din secția de Terapie Intensivă erau sedați în exces, legați de paturi și ignorați de medici și asistente. Șeful Unității ATI a fost amendat cu 10.000 de lei, iar directorul de îngrijiri – cu 2.000 de lei. Pe lângă nerespectarea procedurii privind legarea pacienților, fișele acestora nu aveau decât semnăturile și parafele medicilor rezidenți. Procurorii fac propria anchetă în acest caz.
  • Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și-a exprimat speranța că, de Paști, românii vor avea o mai mare libertate de mișcare, comparativ cu anul trecut, când România se afla în stare de urgență. Potrivit lui Raed Arafat, incidenţa îmbolnăvirilor în Capitală este în uşoară scădere, la 3,88 cazuri la mie. Întrebat despre o eventuală carantinare a Bucureștiului, șeful DSU a susținut că evitarea unui asemenea scenariu depinde doar de respectarea regulilor sanitare.
  • Mai mult de jumătate dintre angajaţii Poliţiei Locale Plopeni sunt infectaţi cu SARS-CoV-2, conform datelor centralizate de autorităţile prahovene. Iniţial a fost testat pozitiv unul dintre ei, pentru ca mai apoi analizele să confirme infecția pentru alţi cinci polițiști locali.
  • Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea face o anchetă după ce mai mulţi agenți au participat la petreceri, organizate în Focşani şi Odobeşti, întruniri la care nu s-ar fi respectat regulile de distanțare. Primele verificări au arătat că 14 polițiști au luat parte la cele două chermeze.
  • Procurorii ieșeni cercetează doi medici de la Maternitatea “Cuza Vodă”, care au fost acuzaţi de o gravidă că nu i-au monitorizat corespunzător sarcina, motiv pentru care fătul a murit înainte de naștere. Anchetatorii au descins la unitatea sanitară, ridicând mai multe înscrisuri. Potrivit acestuia, nu se ştie care este cauza decesului fătului. Cazul se află şi în atenția Colegiului Medicilor.
  • Senatul va dezbate şi supune votului, marți, moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui.
  • Gunoiul a rămas neridicat pe străzile din Ploieşti, luni, din cauza unei greve spontane a angajaţilor firmei de salubritate. Primarul oraşului, Andrei Volosevici, a anunţat că municipalitatea nu are datorii către firma Rosal.
  •  Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București are nevoie de o ambulanță. În acest moment, unitatea medicală are la dispoziție doar o salvare veche, din 2007, care necesită reparații. Organizația Salvați Copiii România a lansat un apel pentru strângere a 77.000 de euro.
  • Rusia a anunţat acorduri pentru producerea vaccinului Sputnik V în Italia, Spania, Franţa şi Germania. Autorizarea serului se află în analiza Agenţiei Europene a Medicamentului. Totuși, executivul comunitar nu și-a manifestat interesul pentru acest vaccin. Ungaria a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a folosit serul rusesc, invocând sincopele de aprovizionare cu cele occidentale.
  • Regizat de Alexander Nanau, documentarul “colectiv” a devenit primul lungmetraj românesc nominalizat la Oscar, la categoriile «cel mai bun lungmetraj documentar» şi «cel mai bun lungmetraj străin». Pelicula prezintă munca unei echipe de jurnaliști, coordonate de Cătălin Tolontan, în ancheta dezinfectanților diluați livrați spitalelor, despre care s-a aflat după incendiul din clubul bucureștean “colectiv”, tragedie în urma căruia au murit 64 de tineri. Tot în competiția pentru cel mai bun film străin se află co-producția «Quo vadis, Aida?» – despre drama refugiaților din regiunea Srebrenica, lungmetraj ce poartă semnătura producătorului Cristian Nicolescu și care a fost recompensat, recent, cu marele premiu al Festivalului de Film de la Miami. Oscarurile vor fi acordate la 25 aprilie, la Los Angeles.
  • Forţele de securitate din Myanmar au împuşcat mortal 12 persoane, luni, în timpul noilor proteste pentru față de regimul militar. Junta militară a impus legea marţială în mai multe zone ale oraşului Yangon, măsură care le conferă comandanţilor militari o mai mare putere în reprimare dizidenţilor.
  • Mii de sirieni au manifestat la Idlib, ultima mare regiune a acestui front de război aflată sub controlul unor grupări rebele şi jihadiste. Au trecut 10 ani de la începutul revoltei faţă de regimul dictatorului Bashar al-Assad, care s-a transformat într-un război devastator, cu peste 388.000 de morţi.
  •  Opozantul rus Aleksei Navalnîi acuză că a fost încarcerat într-un ”lagăr de concentrare”. Principalul contestatar al președintelui Vladimir Putin ispăşeşte o pedeapsă de doi ani şi jumătate de detenție într-o colonie penitenciară de la periferia oraşului Pokrov, situat la 100 de kilometri de capitala Moscova.
  • Guvernul francez le va returna proprietarilor de drept un tablou al artistului austriac Gustav Klimt furat în perioada nazistă. Pictura “Tufişuri de trandafiri sub copaci” (“Rosiers sous les Arbres”) este păstrată la Muzeul d’Orsay din Paris.
  • În Liga 1, FC Argeș s-a impus pe terenul Dinamo cu 2-1. Imediat după înfrângere, antrenorul Ionel Gane și-a anunțat demisia. Marți, de la ora 19.00, este programat duelul dintre Universitatea Craiova și UTA Arad. Arbitrul Iulian Călin va conduce meciul la centru.
  • Mihai Iosif revine pe banca tehnică a Rapidului, înlocuindu-l pe Nicolae Grigore, cel care a demisionat din cauza rezultatelor slabe.  Echipa din Giulești mai are de disputat două partide din actualul sezon regulat, duminică seara, cu Dunărea Călăraşi, şi la finalul săptămânii viitoare, în deplasare, cu Metaloglobus Bucureşti.
  • Copa America rămâne cu 10 echipe. Australia şi Qatar au refuzat invitaţia de a participa la competiția din vară. Copa America va fi găzduită de Argentina şi Columbia.
  • Simona Halep a confirmat că va participa la turneul de la Miami. În ultimele săptămâni, românca s-a retras de la Doha și Dubai din cauza durerilor la spate. Simona Halep se menține pe locul al 3-lea în clasamentul WTA. Turneul de la Miami ia startul la 23 martie.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.