Confidenţialitate

India: Șobolanii au mâncat aproape 200 kg de canabis din depozitele poliției. „Este dificil să fereşti drogurile de ei”

Poliţia din India spune că şobolanii au mâncat aproape 200 kg de canabis confiscate, după ce în 2017 tot rozătoarele au fost învinuite că au consumat mii de litri de alcool. relatează BBC.

De asemenea, în 2018, tehnicienii care veniseră să repare un bancomat din nord-estul Indiei au descoperit că bancnote rupte în valoare de peste 1,2 milioane de rupii, iar principalii suspecţi au fost tot şobolanii.

„Şobolanii sunt animale mici şi nu se tem de poliţie. Este dificil să fereşti drogurile de ei”, este concluzia la care a ajuns un tribunal din statul Indian Uttar Pradesh. Au fost mai multe cazuri in care instanţa a cerut poliţiei să prezinte drogul confiscat ca probă.

Într-unul i s-a spus că 195 kg de canabis păstrate în secţiile de poliţie au fost „distruse” de şobolani, iar în altul, care implica aproape 400 kg de droguri, poliţia a depus un raport în care arată că „o parte” din canabis a fost „mâncată de şobolani”.

Singura modalitate de a proteja drogurile confiscate de „astfel de şoareci neînfricaţi”, a spus judecătorul, este de a le scoate la licitaţie pentru laboratoare de cercetare şi firme de medicamente, iar veniturile să meargă la guvern.

În 2018, opt poliţişti argentinieni au fost concediaţi după ce au dat vina pe şoareci pentru dispariţia unei jumătăţi de tonă de canabis dintr-un depozit al poliţiei.

Experţii au contestat această teză, spunând că dacă şoarecii ar fi mâncat drogurile, în depozit ar fi fost găsite o mulţime de cadavre.

Un studiu publicat în 2019 a constatat că atunci când şobolanilor de laborator li s-a dat aluat cu canabis, aceştia „au devenit mai puţin activi şi le-a scăzut temperatura corpului”.

Foto: Shutterstock

Citește și: China a inregistrat cele mai multe cazuri noi de Covid de la debutul pandemiei. Chinezii, revoltați de lipsa restricțiilor de la Cupa Mondială din Qatar