In memoriam Tupac Shakur

Născut la 16 iunie 1971, Tupac Amaru Shakur, cunoscut şi sub numele de 2Pac, Makaveli şi Pac, a fost un artist american renumit pentru stilul unic.

Artistul a fost inclus în Guinness Book of World Records ca fiind rapperul cu cele mai multe vânzări de albume din lume, peste 120 de milioane, 65 de milioane doar în America.

Majoritatea cântecelor lui Tupac sunt despre viaţa grea din ghetouri, rasism, problemele din societate, şi, uneori, insulte adresate altor rapperi.

Tupac este cunoscut pentru susţinerea egalităţii rasei şi egalitatea economică, precum şi pentru descrierea în detaliu a violenţei, abuzului de droguri şi conflictelor cu legea.

Artistul a lansat albumele de studio 2Pacalypse Now (1991), Strictly 4 My N.I.G.G.A.Z… (1993), Me Against the World (1995) şi All Eyez on Me (1996).

Postum au fost lansate albumele The Don Killuminati: The 7 Day Theory (1996), R U Still Down? (Remember Me) (1997), Until the End of Time (2001), Better Dayz (2002), Loyal to the Game (2004) şi Pac’s Life (2006).

Rapperul a fost împuşcat în Las Vegas, după ce a fost implicat într-o ceartă la un hotel, şi şi-a pierdut viaţa şase zile mai târziu, la University Medical Center of Southern Nevada, pe 13 septembrie 1996, la vârsta de 25 de ani.

Autorul unor hituri precum California Love şi Ghetto Gospel se afla pe scaunul pasagerului în maşina proprietarului studioului de înregistrări Death Row în momentul în care a avut loc atacul în urma căruia şi-a pierdut viaţa.