IN MEMORIAM Andy Williams (1930 – 2012)

Personalitate marcantă a muzicii internaționale, Andy Williams s-a născut la 3 decembrie 1930, la Walt Lake, Iowa, și a început să cânte din copilărie, într-o formație alcătuită din membri ai familiei sale.

Artistul face parte din galeria marilor voci, alături de Frank Sinatra, Bing Crosby, Dean Martin, Elvis Presley. O prezență elegantă, o voce caldă, de bariton, a devenit celebru pentru show-urile sale de televiziune cu mulți invitați, notează Agerpres.

Cariera sa de succes a început în 1952, cu apariția într-un show de televiziune alături de Chico Marx (“The College Bowl”, 1950) și a continuat cu apariții la show-ul “Steve Allen’s Tonight!”. În 1956 i-a apărut primul album, iar hitul “Canadian Sunset” a intrat în Top 10. Au urmat cântece celebre ca “Butterfly”, “Lonely Street”, “I Like Your Kind of Love”, “Are You Sincere” și “The Hawaiian Wedding Song”, acesta din urmă fiind nominalizat la Grammy la cinci categorii.

În 1962, a început colaborarea cu Columbia Records, care i-a produs “Can’t Get Use to Losing You”, dar și cu Henry Mancini, care l-a inspirat pe Andy Williams în compunerea baladei “Moon River”, cântec care face parte din coloana sonoră a filmului “Breakfast at Tiffany’s” (1961). De asemenea, a cântat melodii binecunoscute de pe coloana sonoră a filmelor “Days of Wine and Roses” (1962), “Dear Heart” (1964) și “Love Story” (1970).

Prin show-ul de televiziune “The Andy Williams Show” (1962) a devenit foarte cunoscut și a cântat alături de nume mari ale muzicii — Michael Jackson, Bobby Darin, Ray Charles, Elton John, Linda Ronstadt, Ella Fitzgerald, Simon & Garfunkel, Mama Cass, Shirley Bassey, Bing Crosby, The Osmonds, Dusty Springfield, Perry Como, Frank Sinatra, Aretha Franklin, Carpenters, Jack Benny, Bette Davis, Dean Martin, Julie Andrews, Bob Hope — captând audiența în fiecare săptămână, până în 1971. De multe ori a cântat în acest show alături de frații săi, dar și de celebrii “Osmond Brothers”. Show-ul a câștigat de trei ori Emmy Award pentru “Best Musical/Variety Series”.

Concomitent cu show-ul său de televiziune, Andy Williams a deschis, în 1966, Caesar’s Palace și a ținut capul de afiș, aici, timp de 20 de ani.

Popularitatea artistului era uriașă în anii ’70, mai ales pentru publicul britanic. Single-ul “Solitaire” care a intrat în Top 10 în 1973, ca și albumele lansate în acea perioadă, s-a bucurat de mare succes în Marea Britanie.

Din bogata discografie a artistului amintim: “Andy Williams Sings Steve Allen”, “Andy Williams”, “Andy Williams Sings Rodgers & Hammerstein”, “Lonely Street”, “To You Sweetheart, Aloha”, “Two Time Winners”, “Under Paris Skies”, “The Village Of St. Bernadette”, “Danny Boy And Other Songs I Love To Sing”, “Warm And Willing”, “Million Seller Songs”, “Moon River And Other Great Movie Themes”, “The Andy Williams Christmas Album”, “Days Of Wine And Roses”, “Songs From My Fair Lady And Other Broadway Hits”, “Call Me Irresponsible And Other Hit Songs From The Movies”, “The Wonderful World Of Andy Williams”, “The Great Songs From My Fair Lady, Babes In Arms, Hello Dolly, Jubilee, Funny Girl, No Strings And All American”, “Merry Christmas”, “Andy Williams’ Dear Heart”, “The Shadow Of Your Smile”, “Hawaiian Wedding Song”, “The Andy Williams Show”, precizează site-ul www.discogs.com.

Andy Williams a efectuat numeroase turnee în America și în lume și s-a implicat în promovarea concertelor live, în anii ’90, când mulți artiști începuseră să facă playback în concerte. În 1992 a construit un teatru care a fost numit “Andy Williams Moon River Theater”, unde a cântat ani la rând. Când avea 70 și ceva de ani, artistul continua să susțină concerte în Branson, Missouri, dar și în Europa.

De-a lungul carierei îndelungate, a primit 18 discuri de aur și de platină, conform site-ului www.famousbirthdays.com.

A murit la 25 septembrie 2012, la vârsta de 84 de ani.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS