Guvernul schimbă legea circulației: noi tipuri de amenzi

Guvernul va aproba în ședința de luni un proiect de modificare a legislației rutiere.

Potrivit documentului, vor fi amendați cei care folosesc telefonul sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare pe un vehicul ce nu necesită permis.

Guvernul modifică astfel Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Printre modificări se numără aplicarea amenzii prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni din legislația rutieră pentru „ținerea în mînă sau folosirea cu mîinile, în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia”, conform proiectului de ordonanță.

Cei care conduc pe drumurile publice un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai și folosesc telefonul sau orice dispozitiv cu funcție de înregistrare vor fi sancționați cu patru puncte de penalizare.

De asemenea, folosirea telefonului sau a oricărui dispozitiv mobil cu funcția de înregistrare va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu suspendarea permisului pentru 30 de zile dacă a mai fost comisă o contravenție.

Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susține, la cerere, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație pînă în a 30-a zi, inclusiv, sau pînă în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea, după caz„, mai arată modificarea legislativă.

Cei care au permisul suspendat vor da testul de cunoaștere a regulilor de circulație atunci cînd suspendarea a fost aplicată pentru:

„a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice;
b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea
unui vehicul sau alte pagube materiale”;

Suspendarea permisului pentru faptele prevăzute mai sus se prelungește cu 30 de zile, dacă titularul nu promovează testul de cunoaștere a regulilor de circulație sau nu se prezintă pentru susținerea acestuia pînă la expirarea perioadei de suspendare.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS