Confidenţialitate

Guvernul italian apelează la vedete pentru a promova purtarea măştii – VIDEO

În Italia, Guvernul apelează la influenceri pentru a promova purtarea măştii de protecţie. Chiara Ferragni, una dintre cei mai cunoscuţi influenceri din Italia şi soţul ei, rapperul Fedez – sunt doar două dintre vedete care participă la această campanie. Italia, prima ţară europeană lovită puternic de coronavirus, a înregistrat o creştere a numărului zilnic de cazuri în această lună.

Chiara Ferragni, în vârstă de 33 de ani, şi Fedez, de 31 de ani, sunt deosebit de populari printre adolescenţi. Ei şi-au întrerupt fluxul obişnuit de postări pe Instagram pentru a sublinia importanţa măştilor pentru a limita răspândirea infecţiilor.

”Ne aflăm într-o situaţie dificilă, iar purtarea unei măşti poate ajuta la evitarea celui mai rău scenariu, carantina”, le-a transmis Ferragni celor 21,5 milioane de fani ai săi de pe Instagram, în timp ce ţinea în mână o mască.

Şi Fedez le-a spus fanilor că Giuseppe Conte a luat legătura cu ei în weekend pentru a le cere ajutorul după ce, potrivit celor mai recente date, cazurile de infectare s-au înmulţit în rândul tinerilor.

Italia, prima ţară europeană lovită puternic de coronavirus, a înregistrat o creştere a numărului zilnic de cazuri în această lună, iar guvernul a dispus noi măsuri pentru a încerca să ţină sub control contagierile, printre acestea numărându-se purtarea obligatorie a măştii în spaţiile exterioare.

În martie, când Italia se confrunta cu cea mai gravă fază a focarului, cele două vedete au adunat în jur de 4,5 milioane de euro printr-o campanie online. Banii au fost folosiţi pentru construcţia unei noi secţii la Spitalul San Raffaele din Milano.

 

https://www.instagram.com/p/CGjmG24CKZ5/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading