Confidenţialitate

Vâlcea: Gunoiul adunat dintr-o comună este îngropat în pădure | VIDEO

Administrația locală din Comuna Fârtățești, județul Vâlcea, are mașini de transport pentru gunoi, dar nu are autorizație de colectare și rampă de depozitare.

Garda de Mediu a confiscat mai multe utilaje ale primăriei și urmează să facă săpături pentru a depista cât de mari sunt depozitele îngropate în pădure. Primăria riscă amenzi cumulate de peste 200.000 de lei.

Gunoiul menajer este colectat de la populație contracost de un așa zis serviciu de salubritate al adminsitrației locale și îngropat în pădure de oamenii primăriei.

Doi localnici s-au sesizat că ceva nu este în regulă când pe un drum sătesc au văzut că trec mai multe camioane încărcate cu deșeuri. Le-au urmărit și așa au văzut cum excavatoarele săpau gropi, gunoaiele erau descărcate și imediat acoperite cu pământ. Cei doi au blocat utilajele și au sunat la 112.

Comisarii Gărzii de Mediu au constatat că într-o singură zi s-au îngropat în pădure 11 tone de gunoi.

Camioanele au fost confiscate iar ancheta este în plină desfășurare.

“În pădurea de pe raza comunei Fârtățești sunt mai multe depozite ilegale. Toate vor fi dezgropate, iar primăria va avea obligația să ridice deșeurile menajere și să readucă terenul la stadiul inițial. Pentru lipsa autorizațiilor, depozitarea ilegală și poluarea mediului, Primăria Fârtățești riscă o amendă de peste 200.000 de lei”, a declarat pentru Europa FM șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.

“Prea târziu pentru “6, vine Garda!”.
După ce am primit apelul voluntarilor, sub 30 de minute a fost timpul de reacție și deplasare din Râmnicu Vâlcea la Fârtățești.

Ce am găsit acolo? O groapă ilegală de deșeuri patronată chiar de către primărie. Utilajele care transportau deșeurile și le îngropau aparțin primăriei. Azi dimineață au mai fost îngropate 11 tone de deșeuri și mascate cu pământ.

Urmează ca Garda de Mediu să întocmească actele de control, cu măsură complementară, prin care utilajele intră în regimul corpului delict, probabil. Primăria are obligația să ecologizeze locația.
Din cauza unor astfel de primari și a faptului că industria deșeurilor este mai mult “neagră” decât “albă”, România e tot timpul amenințată cu notificarea UE pentru infringement.
Mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru că doar împreună putem să facem curat în România”, a scris șeful Gărzii de Mediu pe Facebook.

Foto/ Garda de Mediu