Greatest Boy Bands: Take That

Take That a atins gloria în anii 90. Este considerată cea mai bine vândută formație englezeasca de după The Beatles, cu vânzari de peste 25 de milioane de discuri.

Membrii trupei, Gary Barlow, Howard Donald, Mark Owen, Jason Orange și Robbie Williams, au produs împreună hituri după hituri.

Unul dintre cele mai cunoscute single-uri ale lor, „Back For Good”, a devenit hit în toată lumea, cu aproape 90 de cover-uri în toate stilurile muzicale.

Astfel, cei cinci băieți proveniți din clasa muncitoare din partea de nord-vest a Marii Britanii au ajuns să servească ceaiul cu Lady Diana la Palatul Kensington și să stea pe canapeaua lui Elton John, în timp ce acesta le cânta la pian.

În plin succes, Robbie Williams a decis să părăsească grupul și să continue o carieră solo. Surpriza despărțirii a fost atât de mare, încât s-au instalat linii telefonice speciale pentru a-i ajuta pe fani să treacă peste durerea provocată de primirea veștii.

În 2005, după o pauză de 10 ani, băieții de la Take That s-au reunit pentru filmarea documetarului ce îi are ca subiect, ”Take That: For the Record”. Filmul a fost difuzat pe 17 noiembrie 2005 și a înregistrat o audiență de peste 6 milioane de telespectatori.

Atunci le-a venit ideea de a se întoarce pe scenă, însă fără Robbie Williams. Au avut din nou succes, iar albumul lor, Beautiful World” din 2006, s-a vândut în peste 1,5 milioane de exemplare doar în Marea Britanie.

În 2010, Robbie Williams s-a alăturat grupului și au scos împreună albumul ”Progress” care a devenit cel mai rapid vândut album al secolului, cu 235 de mii de copii vândute într-o singură zi.

Take That a intrat în Cartea Recordurilor în 2013 cu cel mai rapid vândut turneu al Marii Britanii din toate timpurile. Toate cele 600.000 de bilete s-au vândut în primele cinci ore de la punerea lor în vânzare.

În 2014, atât Robbie Williams, cât și Jason Orange au părăsit grupul, astăzi format doar din trei membri, Gary Barlow, Howard Donald și Mark Owen.