Confidenţialitate

Germania începe testarea gratuită a celor care revin în țară

În Germania, autoritățile încep testarea gratuită a celor care revin din țări cu risc ridicat de infectare cu noul coronavirus.

Testarea este obligatorie, iar costurile sunt suportate de stat inclusiv în cazul retestării.

Testarea este obligatorie doar pentru germanii care revin în țară din state cu risc ridicat de COVID-19. Pentru ceilalți, există doar recomandarea pentru a se testa gratuit. Măsura este pusă în practică, în condițiile în care, în Germania, a crescut numărul de îmbolnăviri. Sâmbătă, de exemplu, au fost raportate 955 de noi cazuri, iar un număr atât de mare nu mai fusese înregistrat de la începutul lunii mai.

Ministrul Sănătății din Germania a spus că în toate landurile trebuie să existe centre de testare amenajate în aeroporturi și gări, dar testarea se va putea face în termen de 72 de ore de la revenirea în țară și la cabinetele medicale. Statul german va acoperi și costul unei retestări, dacă va fi nevoie. Pentru a beneficia de testare gratuită, o persoană trebuie să prezinte un bilet de avion, de tren, o factură de la hotel sau alt document care să demonstreze că a călătorit în străinătate.

Până când nu vor avea un rezultat negativ la testarea pentru corornavirus, persoanele care revin din țări cu risc mare de îmbolnăvire trebuie să rămână izolate la domiciliu.